Calotescu Nicolae

O combinație ciudată De culori Amestec de raze de soare Și petale de flori Îmi arde sufletul Secundă de secundă Îl chinuie cu întrebări Și-l trezește-n zori robit Și pustiit de dor... O

De ce toate verbele pentru mine pot fi conjugate numai la timpul trecut... De ce am fost tot ce nu ai vrut tu să ai dar ai avut? De ce nu mai găsesc în suflet putere să caut în

Cu toți dorim perfecțiunea În ochii pe care îi privim Și pentru care dăruim O parte din ființa noastră Și vrem ca lacrimile lor Să ne cuprindaă fiecare Zorii de zi să îi avem Doar bucurie și

Ai strâns pumnul Și palma prea mică S-a cufundat în durere... Aveam sufletul prea mare Și nu putea Să îl cuprindă Să îl zdrobească numai Cu mâna stângă... Ca fulger A doua mână În arc de

Este atât de simplu De rezolvat Când necunoscuta este Singură Lângă un doi Cu unu adunat Și suma face zero De ce te doare Că tu ești singur Și vei avea doar Semnul minus În

Am privit ochii tăi Albastrul lor Mă doare Și genele prea lungi Îmi spun Că florile nu pot avea Petale Ca să le număr Câte una Să-mi regăsesc pierdut Destinul Pe care l-ai zdrobit Doar

Am crezut că timpul A murit Odată cu privirea Pe care ai ascuns-o Sub covor Ca să îmi minți iubirea Și mȃinile ce le frȃngeai Cu zȃmbetele chinuite Ai vrut sa le ascunzi

Totul a inceput La cifra zero Si tabla adunarii A devenit iubire Si amagire... Daca unu plus unu Fac doi De ce nu mai avem Iubire In noi Cand totul se aduna Aritmetica pura Si

Caut omul din tine Si vreau la lumina Sa nu razbata Slabiciunile Pentru femeia ce esti Dar ochii tai Erau deja cumparati De o iubire noua... Nu a fost sa fie Ca-n povesti Cuvintele sunt

Dumnezeu s-a zidit in noi Și trupul nostru Îi este casă Ne-a dăruit cu suflet Cu ochi cu zâmbet Cu simțire Ne-a dăruit Chiar nemurire... Dacă suntem capabili De iubire.

Privesc cu atentie in mine Mai gasesc doar urme De dor si petale Albastre de floare... In rest haosul Este perfect echilibrat De zambetul pe care L-ai daruit... Unui noi condamnat.

Ochii tai plang cu petale Rauri albastre De floare Acopera zambetul Care ma doare Si vreau sa le cuprind In plame Dar mainile nu pot Sa te ajunga Sunt doar aripi De fluturi Si numai

Avem doua semne Elementare Sunt plus si minus Si amandoua Se pot folosi la adunare... Asa tu vrei si speri Cu disperare Cand ochii ce-i privesti Petale de floare Iti spun ca viata ta Este

Am numarat cifrele Toate Sa vad daca mai sunt Literele adunate Grupate cate opt... Si poate sunt Chiar opt Daca sunt bine Numarate Asa cum stau Adunate La portile sufletului Disperate Si

Dac-am putea zdrobi Secunda In patima Unui sarut Am mai gasi durerea De dincolo de noi Ca ochii-ti sunt Straini si goi? Dac-am putea zdrobi Secunda In patima Unui sarut Covor de frunze

Cuvintele s-au adunat In ganduri nerostite Zdrobite-n patru scanduri De brad Negeluite Cand toate adunate Se sting In viata de dincolo De moarte Si poate-n soapte De dragoste

Secunda este o fiinta Vie Care ne fura viata Taind-o bucata cu bucata Si fara mila Se-aduna in minute Si chiar in ani lumina Ca sa ne spuna Cat suntem de nevolnici Si cat este ea De