C. Zale

Sunt criticat, acuzat, chiar persecutat, De ce? Încep să privesc lumea încețoșat, La fel cum vor și ei să mă vadă, Fără contur, zicând: \"Lasă-l să cadă!\" Nimic nu îmi poate schimba

Obrajii îmi roșesc, Nu te nimeresc, Telefonul sună, Simt că amețesc, Oare vei răspunde, Când, cum și unde, Te caut în vis, Du-mă-n paradis, Te vreau în brațe, Scumpele speranțe, Le

Motto: \"Să căutăm răspunsuri în noi inșine, Să suferim ce-avem de suferit, Să râdem când ne bucuram, Să plângem dacă sufletul ne doare, Să zburăm plutind deasupra tuturor, Să privim

Caut calea de scăpare, Sunt cuprins de disperare, Totul dispare în zare, Lumea pare-atât de mare, Mă gândesc fără-ncetare, Că trebuie să fiu tare, Chiar de sufletul mă doare, Că ea inima nu

Te văd cu ochii minții. Mă gândesc la tine. Eu, un singuratic, Tu, o fericire, Ce îmi dai speranță Și îmi furi iubire. Dar din ochii tăi, Mari, frumoși, deschiși, Nu va pleca oare Chiar

Mă întorc mereu în același punct, Mă gândesc la tine fiindcă nu uit, Aș vrea atât de mult să fim împreună, Să te întreb: \"Þii minte când ne țineam de mână?\" Apar și se izbesc ca valuri

Îmi este chipul încadrat de felinare, Lumini se-aprind, apoi se sting cu nepăsare, Și aripile nopții nu mai vor să zboare, Rămâne-aici sufletul să-mi omoare. (Aștept din cer îngerii să coboare

Eu când văd că tu mă vezi Văd că nu ai altă treabă, Tare-aș vrea ca să te văd Că îți vezi de treaba ta.

Strâns în brațe să te țin aș vrea, Să te așez aproape de inima mea, Să îți simt liniștită răsuflarea, Să-mi simți iubirea, să-mi auzi chemarea. Nicicând nu te voi mai întrista, Crede-mă și nu

Oare de ce scriu versuri, Când cuvintele au atâtea sensuri, Și lumea refuză să mă înțeleagă, Chiar de aș scrie o viață întreagă. Nu poate nimeni să mă simtă, Să mă iubească, să nu mintă, Să

Vrei să mă atingi cum te ating eu? Vrei sa fii cu mine la bine și la greu? Vrei să mă săruți cum eu te sărut? Vrei să o luăm de la început?

În tăcerea ce se lasă în amurg, În oglindă mă privesc cum din ochi curg, Lacrimi de iubire. În agitația și zarva de pe stradă, Simt cum se nasc și erup în degringoladă, Lacrimi de

Pierdut în trecut încă mă chinui Să regăsesc drumul uitat demult, Să mă îndrept de spate că mă târăsc, Că mă urăsc că nu sunt ceva mai mult, Că nu evadez din cochilie, loc apatic, Că nu ies în

Un craniu stă drept în fața ta, Ce vei face cand va râde, Îl vei întreba: \"De ce viața, De ce iubirea, De ce moartea, De ce așa ?\"

Sângerând din gură pe covor Uite că nu mor, doar mi se pare, Am ales să plec dar nu mă duc, Ceasul sună să mă pună în picioare. Gâlgâie șuvoiul și murdărește, Dar mai am de dat pe

Atâtea asfințituri Singur am privit, Dar singur n-am mai fost De când te-am întâlnit. Și-atâtea răsărituri De soare au trecut, Peste inima mea, Un soare s-a născut. Fiindcă ești a

Mă trezesc în imposibilitatea de a lua o decizie corectă Și orice drum aș apuca, direcția este greșită, Drumul se închide înainte de a se deschide, Ca ușa trântită în fața celui care îți aduce

Mă latră câinii, merg pe stradă, Ajung acasă, mă așez în pat, Încerc să dorm, dar nu am somn, Mă zvârcolesc, câinii nu vor să tacă; Ce vreți să fac să mă lăsați să dorm ?