Poezii

După fuga-i rușinoasă, Glasul lașului s-a stins. La tribuna fastuoasă Brațul nu l-a mai întins. Cu speranța să revină Securistul, sfântul duh, I-a șoptit că nu-i a bună Și-au dispărut în

În liniștea deplină Din firul său de apă Văzut de blânda lună Orașul se adapă. Ascultând tăcut Murmurul din val, Orașul rănit Soarbe din canal. Care pare-ai spune: Ești

Doamne Iisuse din ceruri Îndreaptă-ți privirea spre noi Și dă-ne cu grijă îndemnuri Că suntem cuprinși de nevoi. Ajută-ne,făcător de minuni, Să nu ne mâncăm între

După orele de-amiază, Peste marele oraș Vălul nopții se așează Tulburat d-un vânt poznaș. Într-o casă ca în toate, O bătrână-nspăimântată Stă privind

După ani plecat în lume, Am venit pe-acasă, Constatând că nici pe mine Dorul nu mă lasă... Singur, nu știu ce să cred, Cum de le-am lăsat

Copleșiți de suferință O plângeam tăcuți și noi Poate buna ei credință O întoarce înapoi. Cu capetele plecate Ne gândeam cum a putut Să le-ndure ea pe toate Doamne, prin câte-a