Testament pe inima, tresarire...

Testament pe inima, tresarire...

neanotimpul iubirii din miez de cuvânt

își scutură tresăririle precum

primăvara de măr florile

vara cer de cocori stelele

noaptea-umbrele visele

se leapădă

de ce i-a înfrumusețat trecerea

răpus doar de neînfrânta dorință

de nou legământ

nu vă întristați

mai e încă plin sub tremurul ploapei

ninsoare de zarzăr fior de sute de ani

tresărit în cactuși

din nou va porni valsul figurinei de ceară

după cortina genelor pasăre maiastră

jumătate de drept dintr-un melc

fulger și semeț condor

început de zbor peste acoperișul lumii

săgetând seninul clepsidra inclinată

curmând insăși curgerea

tulburând pacea liniei de orizont tăcere

deșert de necuvinte mireasa-amurgului

din nou vor zburda mieii eternității

pe porți de vis nevăzut aripi de libelulă

dăinuind o tresărire

fir de nisip în marele ocean

cât grinzile speranței

îndeajuns să susțină pilonii

curcubeele lacrimi florile cerului

nu vă temeți

neanotimpul cuvintelor iubirii

nu-i prins în lațurile verighetei

în pantofi sau rochii care strâng

coronițe are de stele

fericirea la mana cuvintelor

dragă…

dragul meu drag…

ca frunzele curgând

în adâncimea toamnei

râuri de aur

și nuntirile celor fără de soț

aninați de inelul orbită

nu va fi citat decât cuvântul

la tribunalul nutririlor

……………………………………….

tresărire

ce-ai ținut

un strop de ambrosie

pe-un bulgăr de pământ

culoare de nu-ma-uita

zvâcnire-n beteală de flutur

într-un colț de gând

ce nespus va rămâne te pierd

din busuiocul icoanei iți fac scut

te sărut amărui

și-nsetata-mi amintire neuitarea

te scutur

tresărire iubire cuvânt

uneori, las cuvintele neștrangulate de punctuația care, le-ar frânge miezul, precum zidul lui Manole, “țâțâșoara” Anei .

cu drag