Poezie
Concluzie
1 min lectură·
Mediu
Cum numai întrebarea, mai stăruie-n oglindă
Reverberând silaba, de care să se prindă
În glaciarul alb ,de dimineți de soare
Când numai întrebarea ,răspunde la-ntrebare.
Cum numai timpul rece, se rupe din cuvânt,
Cum numai mine ești, cum numai tine sunt,
Cum numai singur, omul, de oameni s-a lovit.
Cum numai te-am iubit, cum numai m-ai iubit.
Cum numai dreapta tatei, pietrifică în zori,
Ca o lumină veche, pierdută unor sori,
Ca o golgotă tristă, și fără obiect,
Ca timpul, în natură, rotindu-se perfect.
Când numai potrivirea, petrece moșteniri,
Și numai fii lumii, au dreptul la-mpărțiri,
Că singur, din alegeri, în două, una faci,
Și te întreb amarnic, și tu alegi să taci.
Că numai întrebarea se scurge între noi,
Și ochiii tăi, albaștri, rămân, de mine, goi.
Că numai golul ăsta, mai are azi, un sens,
Că nu te-am înțeles, că nu m-ai înțeles.
001.385
0