Își lasă privirea să picure somn peste noapte,
Se întoarce spre sine, cercetător, ochiul lăuntric,
Navigând letargic printre sinapse,
Într-un labirint fără simțuri,
Habitaclu de gânduri
Până și pietrele ce zac în praful umed
Încearcă să respire,
Pe drumu-acesta pustiit ce duce drept în soare;
Să prindă viață-n zorii unei zile fără noimă,
Care se sting firesc în nemișcare.
Cum
