Poezie
Introspecție
1 min lectură·
Mediu
Își lasă privirea să picure somn peste noapte,
Se întoarce spre sine, cercetător, ochiul lăuntric,
Navigând letargic printre sinapse,
Într-un labirint fără simțuri,
Habitaclu de gânduri întregi,
Cruțate, deși lascive, sordide,
Au rămas dureros ancorate,
De creatura subtil deșirată în fire de nisip.
Surâd buzele ei, expuse, firesc voluptoase,
Sorbind viața haotic din gură în gură,
Lucind, nestemată fertilă, gonită,
Rănită de vremea ce trece-n pustiu.
Câtă grație-n șoapta ei de ciocolată,
Amăruie, curgând, cu aroma ei roză,
Care cheamă, inspiră.
Se întoarce spre prada-i virilă,
Ce lovește dur, ca un vârf de argint,
Ce străpunge în loc să atingă.
Rămâne apoi, în nisip, golit de simțire,
Surâzând infantil, împlinit.
Ea se dezice de trupul sătul
Și vibrând, se insinuează din nou
Între gânduri ascunse,
Debordând de frustrări,
De delicii îndelung negustate.
001260
0