Poezii

„Să arăți cu degetul spre diavol în timp ce ochiul ți-este gol” Așa îmi spunea bătrânul înțelept sprijinindu-se-ntr-un băț „Să scuturi pomul ce nu dă roade cât timp mai poți” Gura-i slobozea

Iubito hai să ne fumăm toți morții, În după-amiaza jilavă de noiembrie Să ne dezgropăm cu mâinile părinții, S-avem în ochi doar lacrimi și mizerie. Aceeași ploaie măruntă plină de

Ecourile ororilor din spatele pădurii de brazi stufoși Ating zenitul în plin amurg, ating liniștea omenirii. Ascult ororile ce tulbură apa din vulcani noroioși Acum nu îmi mai curg lacrimi pentru

Timp nu mai e pentru versuri prea lungi; Gânduri și frici orizonturi ating, Cuvinte ce vrei să le alungi Versuri ajung. Strofe prea multe, strofe prea lungi, Sentimente, dureri ce durează; De

În visul meu ești ancestral, Virtuților tu te supui, adesea nimănui; Prin ochiul tău astral răsare iar zenitul, Se lasă ceața gloriei peste câmpul bătăliei. Înmiresmat cu sânge de dușman, În

Adieri calde de cancer întunecă orizonturi Și pe largi cărări de fum călătoresc zbiarăte, E în oraș Bacovia iubito, se-aud doar țipete, E în oraș Bacovia iubito, pe drumuri numai hoituri. Iar

Te vei naște pur și tremurător în sânul mamei Vei crește inocent și năzdrăvan Fragil și năbădăios te vei supune karmei Cunoaș-te-vei iubirea în fiece an Ferit de rău tu singur vei reuși Supus

Trebuie să fiu original, trebuie să fiu artist; Îmi dau cu capul de oglindă și tot ce iese este sânge, Cu cioburi venele îmi tai, și mă înec în cadă... Cum pot s-ating supremul ? Complex dar și

Și iată copiii viitorului, cerșind la poarta omului, omului neomului; Copiii ce s-aștern ca turmele, copiii ce dorm în oraș, sub lumina semaforului; Turmele nebunele, în zdrențe, în chiloți, pe

Pe pajiștea deasă, deasă și întunecoasă, între amurg și seară Când ciobănașul clăbățu-l ține tras peste sprânceana deasă, Sub naltu\' bradului, cu gândul spre codru, codru și hazardu, Stele

Din Valea Morții îngân furios cânt împietrit, Strigăt de crâncenă durere și chin păgânit; E bici cu zăbrele, e zvon prin zăvoi, e moarte de moarte Și neagră și grea idee de viață în

Întunericul vine ! Învolburat și negru este cerul, Mă simt mai viu ca niciodată, mă simt integru. Și sufletul meu strigă!... Aspru și negru mi-e sufletul, Din cer tunete și fulgere și inima îmi