E-atâta liniște, răcoare
Aici nu sunt gândaci, nici pureci
De crezi că merit o favoare
Atât te rog: să nu mă judeci!
Să nu-ți faci din sentință bâtă
Cu care să-mi dai peste gură
Știu,
Am mintea ratăcită de ceva vreme,
Arunc cu injurii, lovesc cu blesteme,
Recit un poem sucit ca o cocoană
Răsucit, precum cuțitu-ntr-o rană
E sângele robilor moneda cea calpă
Cine-o să le
Sunteți suflete bolnave de ani de zile
Printre clădiri sănătoase-n orașe pustii
Eu îmi fac un cocktail din multe pastile
Acum sunt sănătos ! Deci pot muri !
Infernale gânduri clocotind catrene
Groaza-mi intră-n sânge, circulă prin vene,
Moartea-i altă viață, sau nu e nimica ?
Nădejdea se luptă, dar câștigă frica.
Fantastică-i lupta-ncleștarea-i
