bogza gheorghe

,, În descrierea unui voiaj în Țările române, germanul K povestește legenda Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înțelesul alegoric ce i-am dat este că dacă geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte, însă, pe pământ, nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit.
El n-are moarte, dar n-are nici noroc ...\"

Aceasta este o însemnare de mâna lui Mihai Eminescu pe marginea unei variante a Luceafărului, din colecția de manuscrise a Academiei Române.

multumesc pentru lectura. sunt un fan al nuvelei-sceneta Adio!...
mi-a facut placere sa citesc tot acest eseu plin de noi dezvaluiri. noi pentru mine desigur.
tare as fi vrut sa aflu cumva daca cineva a indraznit sa puna in scena ceva legat de aceasta nuvela-sceneta. poate aveti dvs un raspuns simplu. eu in tinerete, cand eram indragostit am visam o astfel de punere in scena, dar efortul visarii a fost prea mare si am abandonat ...

inca odata multumesc. acum incerc sa aflu dimensiunea crestina din Don Quijote de la Mancha a lui Cervantes, dupa cum remarca, uimitor pentru mine, Nicolae Steihardt. cum trece timpul ...

,,Am tratat lucrurile ca si cand sa-ti cada fusta in clasa, in timpul orei, e tot atat de normal ca si cum ai deschide fereastra.\"

Eu ca elev am patit-o sa stiti, doamna profesoara:

În clasa a VII-a, la ora de geografie, s-a întâmplat un fapt pe care mulți dintre colegii mei, dar și dintre profesorii școlii, nu l-au uitat multă vreme.
Eu stăteam în clasă în penultima bancă, rândul de la geam, scaunul de lângă fereastră. Stăteam acolo pentru că eram înalt și de obicei elevii mai înalți stăteau în spatele clasei.
Era o zi de vară călduroasă și geamurile din rândul de sus erau deschise.
Profesorul de geografie îi captivase pe elevi într-o discuție cu întrebări și răspunsuri de ambele părți. Eu știam lecția și eram mereu cu mâna ridicată. La un moment dat profesorul m-a pus pe mine să dau răspunsul la o întrebare. Plin de bucurie, m-am ridicat furtunos în picioare, uitând că deasupra geamul era deschis. Ce a urmat este lesne de înțeles: din elanul ridicării în picioare, am lovit cu capul dedesuptul ferestrei deschise, care a sărit cu totul din balamale și s-a făcut țăndări de podea, speriind pe toată lumea, inclusiv pe domnul profesor. Spre uimirea tuturor nimeni nu a fost rănit de cioburile de sticlă ale ferestrei și nici măcar eu, care m-am ales doar cu un cucui zdravăn în creștetul capului.
De atunci în clasele școlii, ferestrele de sus nu au mai fost deschise în timpul orelor, ci doar cele de jos de lângă pervaz.

Salut revenirea la normalitate a lui Varujan Vosganian. Nu am inteles niciodata de ce s-a bagat in politica.
Excelenta introducere:
Fără să știe, oamenii care și-au păstrat arhiva fotografiilor de familie în banale cutii de pantofi sunt mai bogați decât ceilalți, lipsiți de o astfel de comoară. Ei sunt și fondatori de istorie, iar dacă am aduna memoria fotografiilor din toate colțurile lumii păstrate în cutii de pantofi, în cutii de pălării, în cutii de ciocolată, am sintetiza mai bine memoria acestei lumi decât toate manualele oficiale, pline de mărețe fapte de vitejie, avânt revoluționar și neînchipuite realizări.

respectele mele.

salut cu placere articolul dvs si emisiunea domnului Alex Stefanescu de pe tvr cultural.
bineinteles spun asta ca simplu diletant si nici prin gind nu-mi trece sa scriu vreo carte. ma ratez in multe alte domenii ca sa mai pot accepta si o ratare in arta scrisului. prefer doar speranta ca as fi fost un cineva ...

inca odata multumesc pentru semnal.

Acesta este un text fara pretentii, documentar, pesimist, fara sentimentalisme. De fapt titlul initial a fost: ,,In amintirea celor care au murit degeaba\" dar macar eu nu mi-am permis o asemenea cugetare, in societatea romaneasca de astazi in care multi vor doar sa urce la etajul zece, oricare ar fi acesta.
Pentru cei care au murit atunci nu mai cer respect, ci doar sa nu fie uitati.

mi-a placut faza cu biblioteca miliardarul si cea cu salonul de infrumusetare, pe care am mai citit-o cindva in trecut.
parerea mea este ca ar fi trebuit sa pui si discutia ta cu patroana acolo, chiar daca textul ar fi devenit astfel trivial

in rest tine-o tot asa. stilul asta prinde in zilele noastre. morala se face subtire, cu zimbetul pe buze.
te mai vizitam si latadata coane Adrian. vezi numai sa nu pati vreun conflict.

pe mine nu ma mai doare tacerea celor care deschid un umil text scris de mine si nu lasa un mic comentariu. nu ma mai deranjeaza ca textele mele ajung in atelier: desigur toate sunt perfectibile. ceea ce ma deranjeaza este faptul ca nimeni nu mai citeste pe nimeni. nu ma mai bucur de numarul de accesari ale unui text scris de mine pentru ca stiu ca nici macar 10 la suta dintre ei nu citesc integral textul. doar deschid textul, citesc primele rinduri si trec mai departe plictisiti de prea multa filosofie. stiind asta incerc si eu sa ma pliez cumva si sa scriu tot mai concentrat, mai prescurtat, mai pe inteles, fara prea multe floricele, transformind totul in niste simple pastile-ginduri pentru suflet.
cumva suntem fortati, noi cei care scrie proza, sa ne apropiem de poezie, care desi este mult mai greu de conceput, este mai facila la citit, mai densa in idei si mai placuta ochiului.
cumva si acest site tinde sa respecte curentul general care bate in societatea romaneasca: nu mai exista timp pentru citit, pentru carte, pentru mersul si studiul la biblioteca. tindem sa facem doar ceea ce este necesar si obligatoriu in viata, fara a mai simti placerea cititului, fara a mai tresari la o metafora sau fraza frumoasa care rasare deodata dintr-un text poate prea lung, arid sau anost. asta ma face sa cred ca nu mai vrem sa gindim, sa visam si sa ne regasim emotiile in gindurile asternute pe hirtie ale celuilalt.cineva spunea ca sfirsitul lumii va veni cind nu va mai fi carare de la om la om. si cum cartile sunt carari si punti intre mintile oamenilor, ma intreb uneori daca nu a inceput, cel putin pentru noi romanii, sfarsitul lumii.
dar tot eu revin apoi si injur afurisita asta de tranzitie romaneasca care nu se mai termina si in care cartile nu mai au cautare, site-urile literare nu mai sunt citite, poate doar noul curent al cartilor audio sa mai salveze putin din aparente. aparente care nu pot totusi acoperi faptul ca romanii sunt niste nefericiti, care isi umilesc propriul suflet in goana lor dupa succese facile si bani.

desigur in toti cei care trec prin acest site ma recunosc pe mine: nu am timp pentru altii, am doar pentru mine. asa ca subscriu si eu parerilor scrise inaintea mea si va rog sa gasiti o modalitate de a ma obliga pe mine personal sa va citesc textele scrise de dvs pe acest site. spuneti-mi ca daca nu o fac o sa patesc ceva rau, o sa iau o nota mica la scoala vietii, in zilele urmatoare, ca nu o sa mai nimeresc usa casei, ca o sa-mi bata gigi becali la poarta si o sa ma intrebe daca imi plac poeziile lui, ca ... . faceti orice dar obligati-ne sa va citim. transformati textele dvs in scrisori pentru fiecare dintre noi, la care trebuie neaparat sa raspundem. cu siguranta nu vor regreta.dedicatile celor care au lasat cel putin un comentariu la textele dvs. atunci cu siguranta macar acestia va vor citi si reciti, incercind sa inteleaga ce ati avut cu ei.

eu deja am gasit o solutie: de miine o sa spun ca sunt Mircea Eliade si desigur toti se vor inghesui sa ma citesca si sa ma comenteze

ma opresc aici din fabulatii. mai in gluma si mult mai in serios salut pozitia dvs si sper sa conteze acolo undeva sus, la administratorii site-ului. poate este timpul ca proza.ro sa devina un site autonom, fie si numai faptului ca volumul textelor in proza a crescut considerabil.

dar daca toate acestea ne fac sa aparem la stirile de la ora cinci pe protv, atunci fie si depresie si sa moara capra vecinului.
si la ce bun sa ne asteptam cind vine toamna cu alegeri parlamentare, cu manelisti, artisti si fotbalisti in postura de candidati in noile circumscriptii electorale uninominale.
acum ne caracterizeaza depresia, deci suntem moralmente optimisti, dar peste 3-4 ani s-ar putea sa ne caracterizeze sinuciderea si atunci sa vedem ce v-a mai fi.
cu stima, un oarecare depresiv optimist.

intotdeauna vom invata istoria dictata de cei cei tari, de invingatori.
in aceeasi ordine de idei chiar credeti ca Ion Antonescu este un criminal de razboi, caruia sa nu-i putem ridica statui sau sa-i cinstim memoria? hai sa facem un referendum pe acesta tema si sa vedem care va fi rezultatul. numai ca pe baza acestui rezultat, ei puternicii planetei, ne pot scoate inca odata afara din Europa si sa ne vinda pe nimic rusilor, care distrug acum Georgia.
acum pe planeta conteaza doar america, rusia si china, restul suntem doar posibile pierderi colaterale.
fratilor nu mai visati democratie si dreptate, ele nu mai exista pe pamint, totul se rezolva printr-o simpla simulare, precum artificiile televizate la inaugurarea JO 2008 de la Beijing.

frumos text, pastrez concluzia finala: ingerii s-au saturat sa ne mai rabde iar noi am uitat sa-i mai sprijinim sa stea acolo sus, pentru noi.
din pacate nici copii nu ne mai vor aproape, din prea multa proprie rautate.

ne lipsesc premiile din scoala generala, chiar daca nu le-am luat niciodata, dar macar le asteptam cumva; ne lipsesste vacanta mare de dupa anul scolar; ne lipseste savarina si sucul de dupa plimbarea in parc cu tata si mama; ne lipseste bucuria de a redeveni copii, de a ne pisici atunci cind vrem; ne lipseste faptul ca nu stim inca se ne premiem sufletul din noi si nu trupul; uitam ca mai mereu suntem copii in trupuri de adulti

asta e diferenta dintre viata si neviata; sa nu uitam si sa ne umplem lipsurile

cred

multumesc pentru depresurizarea sufleteasca pe care ne-ai oferito; din cind in cind e bine sa dam drumul la supapa de siguranta; altfel riscam sa inebunim sau sa devenim nimic.

splendida poveste.




acum am inteles de ce la supermarket, la magazinul din colt sau la posta nu primim in loc de rest si cite o mica brosurica literara. pentru ca alfel nu ar mai avea ce face cu gumele de mestecat, tiplele, hirtia igienca, plicurile pe care nimeni nu le-ar mi cumpara. sau poate ca in brosurica aia s-ar strecura niscaiva euroi

cind romanii se vor linisti, peste 20-50 de ani, ne vom intoarce cu siguranta la traditiile noastre populare. daca nu le vor invata strainii de noi si tot nu vor fi date uitarii. sper.

felicitari pentru semnal si tema. rodul este iata aceast text scris romaneste.

chiar mi-au placut cerceii tai, cu toate cuvintele care-i leagă intre ei. apropo unde sunt ei acum? îi mai ai? eu stiu ca da.

de acord cu multe din cel de mai sus si punctez in plus pentru:
1. toti cei care fac comentarii la creatiile altora sa li se evidentieze dupa nume si punctele pe care le au pe acest site, sa stim si noi ce sunt: consacrati, amatori, etc.
2. toti cei care publica pe site sa aiba trecut dupa nume si localitatea in care stau si creaza, asta pentru a da posibilitatea celor din aceeasi localitate sa se intilneasca si sa discute si in afara site-ului, sa creeze posibile cenacluri locale
3. sa se faca o distinctie clara intre cei care doar comenteaza pe site si cei care fac si una si alta, bineinteles daca programul site-ului permite asta.
4. as dori sa fie postat la vedere grupul de intelectuali care administreaza si da calificative textelor publicate pe site, inclusiv si localitatea din care sunt; vreau sa cred si doresc sa se vada ca site-ul are o acoperire nationala si in privinta celor care publica pe site si a celor care dau calificative
5.lista membrilor trebuie prezentata in mai multe variante de alegere: alfabetica, dupa localitate sau judet de bastina, creatori sau doar comentatori. asta in ideea ca am observat o multime de nume inscrise dar fara texte postate sau comentarii, sau numai cu comentarii, etc.

inchei prin a ura ,, La multi ani ! ,, tuturor membrilor site-ului.

si eu vreau una ca si tine, dar a mea vreau sa se cheme CASA POPORULUI. si as vrea ca toti ,,sfintii,, din ea sa fie nu zugraviti pe pereti ci doar batuti in cuie sub tavan. si apropo eu renunt la aerul conditionat - imi place aerul tare de cavou.

avion cu motor,
ia-ma si pe mine in zbor
sa ma fac aviator......

totul este o reusita care mi s-a lipit de suflet, ca o frunza galbena nostalgica dupa toamna care s-a risipit. te lipesc cu tot cu text in jurnalul meu de sentimente.

e o poezie pozitiva, dulce, reconfortanta, chiar daca iti vine sa te pisi dupa.