Bogdan Vulcan

Ce frumos din partea ta să te miști Așa mult mă bucura pasul tău Gândul tău ștrengăresc Ce tandru ne țineam palmele in apa uitării Colind era glasul tău când tăceam impreună Trupul tău era far

Portotârziu e soarele meu Aprins peste lume Din inima mea se scurge mereu Ceva fără nume. Ca un lemn Ca o piatră Ca o tomată. Miroase a culori ce nu există A vise oglindite în

Îmi place să mă perii Cu fete de la școală Căci părul lor mă poartă Spre câmpuri de-alabastre Aruncă Feți Frumosi priviri pierdute-n astre Iar tu nebună, goală... Îmi place că te sperii Ca

Arz Mi-e corpul greu ca un atlas Ca un atlant cărând în spate Trei piramide-nsangerate. Și arz În tot Egiptul Alcatraz Se joacă leapșa morții faraoni copii Iar tu nu vrei deloc sa vrei Nu

Rimă albă, rimă dreaptă Ce te-aș scrie, poezie.. Te-aș minți. Din scoici verzi născută artă De ar curge apă vie Aș zâmbi. Când va fi iar timp de șoaptă Semne calde pe hârtie Vor

Ne căsătorim pentru a fi fericiți. Pentru a ne plimba pașii împreună Pentru a ne usca lacrimile-n mână. Pentru o mie de ani de dansuri rotunde Pentru cincizeci de flori atârnate la poartă Pentru

Vino-n iarbă, turtă dulce Soare blând ce salți in tâmple Simți, fântană din răscruce, Ceva nou c-o să se-ntâmple? Mâna ți se scurge-alături Ochi invârt mori cu poveri Dicții clare, iezi,

Bretonele fete rele Și cadâne cu inele Ciocolate, parfumele Cafeluțe, țigărele. Îmi dansează-n cap ingrate Fluturașe colorate. Îmi zâmbesc pe jumătate Cu ochi mulți gânduri stricate. Păsări

Fluieraș de soc și pară Cântă-mi cântec de la țară (Hop hop hop și-o lele chioară). Unde vântu-n pulberi bate În băncuțe încrustate În horițe ferecate În virtuți

Te-am iubit ca pe-un refren Ce pe-o lună-n miez de zi Parfumata mea cunună. Prinț de noapte de-aș mai fi Þi-aș mai scrijeli pe mână Un catren. Gânduri vechi mi se adună Desenează trist

Să-ncercăm să râdem, fluturi. Să-ncercăm să postim, zacuscă Să-ncercăm să trăim, prințesă. Să nu știm de nimic, caisă. Albi să fim ca un pas de mireasă Albi să fim ca doi cai de caleașcă Albi

Of în noapte și pădure Prea multi ani de sărăcie De domnie. In neanturi soare cade Albăstrele zâmbiri fade Haide haide. Prin cuvinte țes măiastre Paserile, tot albastre. Feerie,

Azi m-am hotărât să nu Nici departe, nici aproape Nicăieri. Să nu îmi pese de faptul că lipsește vreo rimă Din spectrul de culori al sufletului Celui ce citește. Mâine poate mă voi decide

Colecționar al inimilor pale Îndrăgostit de veșnicii lor cai Aventurier topit între minute Prim bucătar al rimelor urâte Cult crescător de pietre și păreri Mă joc printre cuvinte cu

Sambătă între pribegii Se așterne Cosmin A ploaie, a vânt, a tăcere. A liniște. Jonglerii mute cu cuvinte urâte Ce contează că noi chiar ne iubim? Cătălin. Albe râuri smulse a pustiu Brazi

Porțelanul meu săracul A plesnit de tot și tace. Ce imagini albe-negre Ce-atmosferă cu chiștoace.. Te apropii cald de mine In pași moi de draperie In fotolii răsfirate In costum de

De fiecare dată când te vad Imi cresc dinți noi de răzbunare Mi-e atât de frig fără ghemul trupului tău. Când știu că lucii in oglindă Te urăsc mult, pentru toată națiunea dacă Care a

Dragă bujor ascultă ce-ți spun Prin venele tale se scurge săpun Se spală pămantul cu sângele tău Mi-e foame mi-e foame mi-e foame de-un hău. Dragă bujor eu vreau să îți spun Mi-e lapte-ntre

Să scoatem cuvintele din oameni, oameni. Mai bine să fluturi, să corbi, să cicoare Mai bine să zboare. Oameni! Să fie oameni, oameni, care să fie oameni Cu oameni. “Mai bine nu!” declară verzui