bogdan Sevra

hmmm stai asa sa ma gandesc putin intre doua bucati din carne de margareta nechezand si stropsind zarile cu copita imbalsamata in zapada in care se reflecta valea plangerii dinspre inspre celalalt amar impreuna-suferind cand tuna cu putere in inalturi iar trambitele ca vocea lui dumnezeu peste ape nascand firimituri plapande de viata pe plansele diminetii intinse mai inainte de a fi zorii mijind departarile cu liniste

ca vom fi suntem

noi


dar niciodata ieftini

si
stii
cum
si
stii
ce
vartej
de
ape
pe
gatlej

Textul ne avertizeaza inca din subtitlu ca este o mustrare de constiinta, adica ceea ce ar trebui sa transmita el, fapt care din pacate nu se prea intampla...
In prima strofa folosesti, intr-un mod sincretic simboluri din arta populara (fir rosu/fir alb) cu simbolismul cromatic(rosul-ispita si albul-sinceritate), care nu duce la altceva decat la sporirea confuziei acestui text. Si apoi ideea a fost cam de multisor fumata...
Mai departe, strofa 2 este minunata, zic eu, impletirea cu amprenta, amuleta care lipseste si care ar fi putut sa existe ca un spatiu protector al cuplului, iar ultimele doua versuri ale acestei strofe chiar imi arata clar sentimentul mustrarii de constiinta. Deci strofa 2 este una reusita!
Despre cea de-a treia strofa, nu pot sa-ti spun decat ca m-a dezamagit. Mi-a lasat impresia unei muzicalitati cautate, rima fortata... pe scurt, nu cred ca prea are ce cauta langa strofa 2.
Sa recapitulam:
- prima strofa, amestecaturi de simboluri fara nici o imagine clara, care provoaca incertitudine cititorului in ceea ce priveste meritul lecturii acestui poem
- a doua strofa, superba, limbaj care se transpune intr-un dialog cu sentimentul pe care l-ai anuntat in subtitlu
- strofa trei, proasta, fortata, de umplutura
Astfel, am citit un poem cu trei strofe dintre care una este poezie, dar stii tu vorba \'ceea- \"cu un trandafir...\"

P.S.: Anul asta e bisect, deci fetele trebuie sa dea martisori, parca.

Parca imi aduc aminte ca am fost candva, cu Flamanzila, daca nu ma insel, sa vanam nu cai, nu caprioare si nici gaini ci numaidecat lupi, da, am fost sa vanam lupi pentru ca ne faceau paguba in ograda si nu-i mai ajungea astuia mancarea, iar eu, cum sa nu ma duc cu el? saracul! cum mai plangea si cum mai ii chiorlaeau matele, de te prindea o mila din aceea osoasa de zbarnaiau sentimentele in tine.
Asa ca am pornit noi la vanatoare cu doua pusti si doua pleosti cu vin, s-apai sa vezi vanatoare, ca asa a fost de fain incat la un momentdat ne rasarisera buzdugane in palme si sa vezi ce trairi am avut! ca ne tremura pielea pieptului ca la gusterii in calduri si ne sticleau ochii de atata traire de nu ne trebuia nici un fel de lampas in caz ca ne prindea seara.
Auuuuuu, auuuuuuu, strigam noi ca sa chemam lupii, da\' nu ca sa-i puscam, ci ca se le dam si lor un gat, ca acum ne era mila de lupi, chiar daca aveam si buzduganele ca tulpinile de soc in palma, pe langa pusti. Si voiam noi asa, sa-i chemam la una mica, fiindca ne gandisem ca si lupii trebuie sa fie ortaci de ortaci la baute si mai ales ca eram intr-unul fior de traire incat urla trairea pana pe dinafara de noi. Mai departe nici nu-ti povestesc, ca s-a lasat cu un bairam ca la seraiurile sultanului Selim Betivul, sa vezi doi dintre lupi, ca numai cu ei ne-am
putut intelege, sa vezi cum jucau polka pe muzica scotiana cantata de Flamanzila, de ti-era mai mare dragul sa te uiti la ei. Hai ca nu-mi incalc promisiunea si-ti mai spun numai ca pe la miezul neasemuitei boroboate, am trait cu totii, da am trait ma frate, nu asa, atat io cat si flamandu de frati-miu (pe care abia l-am tinut sa nu manance camarazii)si si lupii ceia doi care au spus ca n-au mai trait asa in viata vietii lor.
Si culmea, stii, ma gandeam, cum ma gandesc de multe ori ca ti-o fi povestit Flamanzila tamplarea, ca prea se aseamana, ori te-ai nimerit chiar tu prin preajma si te-ai tupilat dupa tufe...
Ma gandeam si io...

Am intrat aici la tine cu gand de rafuiala, dar cand colo ce sa vezi, mi s-au umflat privirile ca panza unei corabii pe vantul acestor cuvinte. Degeaba tii tu sus si tare ca muzicalitatea lui Bacovia in sus si-n jos, caci aici, din cate am bagat de seama ai scris cu un soi de lirism asemanator celui eminescian, care mie unuia mi-a placut...
Da ia sa las eu logoreea deoparte. Stii ce domnisoara, ai scris un poem fain de tot, dar lasa ca nici matale nu esti mai prejos(la faza asta trebuia sa-mi vezi barba)!

Eu de o vreme incoace cand ma aflu in fata vreunui poem cu miros, gust si zbor, mai ales zbor, imi trec toate criticoasele si ma vad nevoit, ca si in acest caz, sa ma scarpin in cap, sa holbez ochii si sa recunosc cu greierele pe caciula ca s-a scris aici ceva deosebit, intr-adevar deosebit.
Parca mi-esti dintr-o data drag, mai Andreiule!

Simplitate, muzicalitate si uimire. Superb! Cred ca o fi fost tare frumos atunci cand l-ai scris, in tine.

Mai draga, sa stii ca mie mi-a povestit odata un batran cum a fost el cu picioarele lui pana la Stambul, deoarece auzise ca acolo la Stambul traiesc femei care mai de care mai rosii in obraz si mai sulemenite. Colac peste pupaza, magaoaia e ca citindu-ti sublimul poem mi-am amintit de batran si de povestea lui. Spunea ca, deindata ajuns la Stambul l-a luat asa un dor de nuri, de guri si alte cele incat s-a vazut nevoit sa ceara de nevasta pe prima iesita in cale, ca asa ii era hatarul baboiului astuia. Dar presupusa cadana i-a aruncat o privire pe sub cearceaful ala al ei de pe chip si i-a spus nu fara debit lichid: siktir!; batranul n-a inteles el prea mult, dar ca si Labusul lui din curte si el a fost in stare sa bage de seama ca nu-i a buna! Zis si facut!
Atata mi-a zis mie batranul, care se vroia mare talmaci in stele si astfel ma lasa pe mine sa gandesc. Iar eu cu mintea mea inceata am priceput ca la Stambul nu e de mers, ca acel oras e dat dracului si ca acolo femeile sunt sictiroase chiar daca stralucesc de faine. Si sa vezi ce ma gandii. Ma gandii sa iti spun si matale sa-ti iei gandul de la femeile sulemenite, adica de la stambulistele astea sau cum s-or numi, ca poate iti spun si lu\' matale siktir! si te vad eu dupa aceea cum te duci singur la Trebizondul ala unde spui matale ca vrei sa mergi.

Da, un poem foarte bun, care aduce a vechi povesti cu ucenici rataciti in dragostea de femeie. Melancolia pluteste asa de tare incat iti da senzatia ca toate s-au ratacit la un momentdat: florile, stelele, totul, pana chiar si maestrul se pare ca decade in dramatica pierdere.
Mi-a placut mult. Te mai citesc!

\"Cu toate astea, te iubesc femeie\"...

Hombre, are textul tau ce are, dar cand vad cum l-ai redactat, zau ca ma iau nabadaile.
Foarte inspirata imaginea cu doctorul care dicteaza reteta de intarziere a orgasmului!
Parerea mea e ca daca ai fi avut nitel mai multa grija de textul tau ar fi iesit ceva frumusel.

Mai revin dupa ce il redactezi cum se cuvine. Ca doar ai spus tu ceva aici, nu?

... dar un apocrif poznas
spune despre el, ca-n cada,
nu a fost deloc un las,
ci-a lasat-o sa il vada.

Eu as spune ca nici la \"romania mare\" nu ar primi chestia asta, care are un \"spirit\" de epoca pasoptista, dar poate nici macar atat...
Mai mult strici \"idealului tau\" (pe care-l proclami in text) daca scrii asa ceva.
Mai bine ai fi pastrat capul de opera acasa. Cu logosul nu-i de joaca.

Joc ieftin cu cuvintele, care nici macar sa impresioneze pe cineva nu mai este in stare.
Daca ai ceva de spus prin scrisul tau, spune, daca nu, mai bine tine \"opera\" pentru tine

Sincer sa iti spun mi-a placut scriitura ta... are o puerilitate adanca, se stravede un sentiment puternic...
Schopenhauer spunea intr-una dintre exegezele sale literare ca naivitatea este cea mai importanta premisa pentru scris, in sensul ca o lucrare naiva este sincera. Nu stiu ce urmaresti prin poezie, insa sunt convins ca daca te vei sustine cu lecturi asiduue vei scrie din ce in ce mai bine.

Te mai astept.

Da, poemul tinde sa atinga unele profunzimi, insa un cititor rafinat se poticneste(daca nu se sperie) de o uriasa greseali de definire a categoriilor angelice:
diavolul \"da din aripi de inger\". Ei bine, se intelege ce ai vrut sa spui... numai ca diavolul este tot un inger. Nu ca ar fi incorect gramatical, dar strica textul...

Apropo, \"crede si nu cerceta\" ti se pare un concept nedemn de luat in seama, nu ca nu as fi inteles aluzia, dar mi se pare ca ai ales prost sintagma, asta asa, despre confundarea caprei cu varza.
Ca tot vorbeai de filosofie...

Spui undeva in textul tau ca daca zece persoane vor citi o poezie vor intelege zece lucruri diferite...
Pe aceasta cale te-as invita sa-mi spui o poezie care este inteleasa de toata lumea la fel... Inteleg, \"Criticilor mei\" este un poem de forta pe care ar trebui sa-l avem mult mai mult in vedere, dar asta nu inseamna ca postmodernismul este un curent literar calp(si aici subscriu la ce spunea Eugen), chiar daca orice curent se naste decadent!
Cat despre pseudopoeziile de care vorbeai, no comment, nu inseamna insa ca trebuie sa incurcam capra cu varza.
Eu cred ca textul tau poate fi, totusi, incadrat la eseu deoarece definitia eseului este- incercare...

tentaculele arborelui capului meu serpuiau maladive spre steaua cu sapte colturi(caci unul fusese ros)
ascultam in gradina stapanului lumii acesteia
nu puteam sa suport atata frumusete
imi placea

Dansul nemuririi printre fulgii de nea... . Parafrazandu-l pe Gabriel Marcel zic si eu ca atunci cand ii spui cuiva -te iubesc-, ii vestesti vesnicia; or, acest poem asta face:
o subtila declaratie de dragoste pentru elementele minerale, dar se transfigureaza pana acolo incat se declanseaza din melancolie uimirea, acea minune a vederii...
care sfarseste in contemplatie.

Eu zic: frumusel poemasul matale cu dracusorii in sange si cu adevarul care plange... . Te-am citit in intregime si pot sa spun ca e cel mai reusit poem din cate ai publicat pana acum... Totusi, iti dau o mica sugestie, poti sau nu sa o iei in considerare: incearca sa renunti la imaginile stridente/provocatoare in poemele care implica sentimentul de tristete... nici luntre, dar nici punte...
Toate cele bune, te voi mai ochii !