Poezie
Nepăsătorii
2 min lectură·
Mediu
În spirit fost-am lui fârtați
Când pe-astă lume ne-a pornit
Preabunul, ce-a voit ca frați
Să ne-nțelegem, negreșit.
Dar noi n-am înfruntat urgia
Ce a stârnit-o-n oarba-i ură,
Nici n-am ales nimicnicia
În care-ai săi apoi zăcură.
Departe-am stat de-nverșunata luptă
Ce s-a iscat în ceruri cu furie.
Netulburați priveam cu nepăsare mută
Întreag-a răzvrătiților urdie.
Când se-mpărți din nou cutremurata lume
Și-n hău semeții fură aruncați,
În cer stătură îngerii de spume,
Iar pe pământ noi fost-am cei lăsați.
Așa voit-a Preacuratul
Ca-n viața dată să alegem
Ce n-am ales când ne-a fost datul.
Și-n clipa sorocit-acolo mergem.
Ne-a dat, astfel, în mână soarta
Ce-altminteri neschimbat-ar fi.
Și singuri hotărî-vom poarta
Cărei domnii o vom păși!
De-atunci ne măsurăm în clipe
Văpaia ce ne-nsuflețește.
Schimbat-am veșnicele-aripe
Pe-un trup ce timpu-l veștejește!
Iar el, ce-asudă ne’ncetat
Spre-a noastră ispitire,
Ne chinuie în lung și-n lat
Cu răul ce-i stă-n fire!
Cătând în lumea de suspine
Mereu păcate și greșeli,
Nu izbuti din noi a ține
Pe vreunul în a sale-urzeli.
Și, pizmuindu-ne tăria
De-a nu cădea din cercul dat,
Ne-a semănat în gând trufia
Că-nfrânți de el nu ne-am lăsat.
Împovărați în cugete de dorul
Trăirilor de care-am fost lipsiți,
Am încercat, pe-ascuns, ca zborul
Să-l luăm din cerc spre-a fi iubiți.
Ne-am azvârlit din prea înalturi
În prea adânca-i grozăvie:
O viață-n chin și-o moarte-asemeni
Sortite-s nouă pe vecie.
Ne-a biruit, dară, Nesfântul
Cu-a sa înșelăciune-amară.
Și-acum, zdrobiți, ne-așteptăm rândul
În gloata care-l împresoară.
Ci a voit Întunecatul
De-o parte să ne puie.
Și a păstrat, prin noi, nădejdea
Că-n cer iar o să suie.
Ce n-a-nțeles el, din trufie,
E că, orice ar face-acum,
Nu va mai fi o bătălie
În care cerul să se facă scrum.
Nici cercurile ce s-or strânge
Loc de ajuns nu-i vor lăsa,
Iar vechea lume se va frânge
Născând o altă lume-n ea.
Acolo n-om mai ști să ’osebim
De-aievea e ori vis ce se petrece:
Cu viața fi-va soră moartea ce-o hulim,
Ca ziua caldă fi-va noaptea rece!
Vom învăța să spintecăm văzduhuri
Cu blând-a gândului putere;
Ne-om preschimba încet în duhuri
Ce-și cântă viața în tăcere.
În astă lume fermecată,
Preadreptul toate-o rândui.
La judecata-i mereu dreaptă
Iertare răul va primi.
Cât despre noi, nepăsătorii,
Ce-ntru-nceput am stat deoparte,
Pradă lăsa-ne-vom splendorii
Descrise-ntr-a iubirii Carte!
001586
0