Poezie
Ploaia
1 min lectură·
Mediu
Ploua și zăgazuri în cer se rupeau
Și viscolul acoperea potopul.
Simțiri întunecate se izbeau,
Iar ochii în cap de nervi mă dureau
Și lacrimi arzânde pe față-mi curgeau.
În rai izbucnise furtuna
Și totul
În apele adânci se scufunda.
Zadarnic încercam să mai văd luna
Ori stelele; pe cerul întunecat nici una
Dintre ele nu se mai zărea.
Simbol de durere și singurătate,
Luceafărul pălea încet la orizont
Și toată bolta părea acum un front
Scăldat în sânge și întunecat în noapte.
Pe-o vreme imposibilă ca asta,
Când totu-n jur își pierde sensul,
Obstacole exasperante soarta
Îmi scoate-n cale, întortochindu-mi versul.
Și plouă implacabil... și moare universul...
001685
0