Poezie
Mi-e teamă
1 min lectură·
Mediu
Mi-e teamă să nu pierd o șoaptă
Ce-ți zboară cald de pe buze
În necunoscut.
Mi-e teamă să nu scap vreun gest
Făcut de mâna ta, nervos sau discret,
Pentru nimeni.
Mi-e teamă să nu pierd vreo umbră
Ce-ți trece grăbit peste frunte
Plutind nicăieri.
Îți văd mirarea ce mă-ntreabă:
De ce ți-e teamă?
Mi-e teamă de dragostea ce ar putea să ne cuprindă
Pe amândoi în paginile unei cărți
Uitate de vreme pe-un raft.
Mi-e teamă că lacrimile vărsate de noi
Ar putea să ne înece simțirea
Pentru totdeauna.
Mi-e teamă de privirea ta
Ce mă arde cumplit
De când te-am văzut prima oară.
Mi-e teamă de teama ta
Ce ar putea să mă înfrângă mereu.
002.436
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bogdan Olteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Olteanu. “Mi-e teamă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-olteanu/poezie/1733660/mi-e-teamaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
