par\'curvă

eu vreau femeia curvă s-o am, să amăgesc, s-o... s-o prind într-o pictură, cu sârg eu îmi doresc. doar viața în desfrâu fierbe-n eveniment, ciudată amintire. doresc să îmi descoperi, împărtășindu-mi stări și gesturi iluzorii, îți caut voluptatea, înșeală-mă... abundă în detalii cumplite-mi amintiri, prea dureros de faine stări, doar gesturi sau priviri. să bucur îmi doresc, retina întunecată, când pleoapa mea mentală e ridicată toată. când uragan de stări, potop în amintiri transformă pielea fetei în câmp de amăgiri. când lacrima parcurge un drum de jos în sus, când epiderma neted tresare, parcă nu-i, când porii se trezesc și se ridică-n fată urlând la mine-n minte. când aprinzând-o toată, pictez ca un nebun, cu ochii-nchiși aproape. cu mâna ce-i desprinsă străin, conjur de moarte, de-i parcă... nu-i a mea. din alt trunchi se comandă. stau, chiar trăiesc alături, ca spectator mă simt. mă rog să prind finalul, cortina s-o desfid. așa pictează omul ce mintea-mi șurubează, ce-mi spune că femeia, doar curvă, îl marchează. aștept să las în urmă lumea lui de joacă, s-ajung la mine-acasă, să pun mâna pe pix, să strâng o coală roasă, s-o înnegresc cu vorba din curva-mi minte, mintea mea (de pot să spun așa). când îmi înșel amici, și-i mint... că sunt confuz, bolnav sau chiar obtuz și izolant cuprins de friguri storc mintea-mi bolnavă, fără să știu că viața-mi oferă \"satisfact\" în gheață, e doar pe post de curvă. își cere trepanații. iubesc relicva asta pe post de uvertură ce amăgește omul și-l trage spre capcane-n ură dar fără să mă perii, încet am să șoptesc: nu am plătit-o încă și sincer nu-i prea drept s-o fut ca pe-o ruină o viață, liniștit. căci fără a fi transpus în vers, eram tihnit dar ce folos să spun că până acum un an aveam în lumea asta, aproape ce-mi doream dar nu puteam transcrie sau nu cred că tindeam să scriu \"poe’m au ‘zie\" cu ce și cât doream. cum dacă viața-i curvă, Tu, pe numele mic Eu, ești doar zâmbet de umbră creat de-un Dumnezeu.