canacarana

încerc să torn o cană să-mi torn... nuuu, nu nu vreau să o pârăsc, doar spun tot chinui cana, cerc s-o conving să facă minim de efort și cu speranța prearănirii să-mi iasă imposibilul preafericirii încerc s-o picur, curg... aș vrea șuvoi să-mi curăț mintea, de nevoi o storc, strivesc chiar îndrăznesc dar ea se reculege-n ciob îmi lasă răni drept amintiri durere-n suflet, nu-n priviri doar nu, de mult, mai am penibil. softu-i virulent de invers eu fortez prezent ce lumea mea de mii de ani a exersat și-și toarnă apa-n căni nu cum degeaba încercam, să-mi strecor cana peste fluidul care-l înconjurat ceream turbat pe dosul palmei în suspensii ce ținut era, forțat dar degajat mai bine intru eu în ea, de-un picurat voi aplana.