Romanul copilului silit la fericire condimentata

• 6. 24 NOIEMBRIE ora 7:00. • M-am trezit uimit fără ceas. Nici nu-mi este somn. Merg teleghidat spre stația de unde mijlocul de transport mă v-a duce spre servici. Un alt servici. Un alt patron. Un alt coleg de muncă. O altă zi, ca oricare alta de pană acum. • Deși mă trezesc cu mult timp înainte de a fii necesar, întârzii. Întârzii des. Sunt întârziat. Simt asta din momentul ce pun mâna pe mânerul cauciucat de la poarta ce o deschid zilnic. O ușă de lemn vechi prăfuit cu o manșetă strânsă dur de o sârmă ruginită. Simt, cum ziceam, imediat ce intru. • -Iar ai întârziat prostălane. În fiecare zi aceeași poveste, handicapatule. Nu ești bun de nimic, dă-te din drum, pune de cafea. Nu se prinde nimic de tine, nu ești primul, crezi că eu am timp să-ți explic. Au mai fost șase înaintea ta, mi-e de-ajuns. Te miști ca un drogat. Ce crezi?că eu mai suport să mai urle șeful la mine? • -..... • Eu tac. Tac. Nu mai suport dar tac. Mi-e milă. Îl ințeleg. Trebuie ajutat. Frustrările lui vin bine revărsate pe mine. Îmi fac planuri. Planuri să urlu, să trântesc, să plec, să-l las cu buza unflată, să mă doară-n fund de problemele lui. Îl urăsc. Mă urăsc, căci umil accept țigara-ntinsă de el. • -Noi doi, lucrăm împreună, trebuie sa ințelegi că tre\' să te miști, să intri-n ritm. Hai, ia și fumează dihore, diavole impelițat. • Viciul, nevoia, dorința m-au prabușit. Lamentez la un chiștoc, toată demnitatea mea.