Romanul copilului silit la fericire condimentata

• 1 O zi E 5 dimineața.Merg la lucru. Mai merge cineva? Mă imbrac in noile mele haine străine, puțin patate, puțin rupte, să se cunoasca. Să se cunoască că-s muncitor.Zațul e gata. Fluieră dupa mine.Eu in baie mă hotărăsc sa nu deschid robinetul.Mai bine fumez o țigara.Nu sunt. Ah! Uite un chiștoc.Il aprind.Pornesc. -\'neața ... liber? -Liber -Pană pe strada aia ce face la dreapta si dă direct in fața blocului unde nu locuiesc ce muncesc. Sunt mândru de condiția mea actuală sau un sclav ce-și indeplinește actual condiția? -Sănătate! -O zi bună. -O fi și zile bune, bune la ce? Un al doilea \'neața te introduce deja in câmpul tău limitat de locuit -Ai intârziat!!! -Traficul, o spui cu o voce sfioasă , joasă si plină de umilință Minciuni, numai minciuni. Nu ai vrut sa vii deloc, dar nu poți spune asta.Aprinzi o țigara cerută cu imprumut de la coleg, pui de cafea.Ai ajuns totuși la timp, nu intr-ase nimeni in sevraj.Tu ești responsabilul cu cafeaua deci nimeni nu se bagă in indatoririle tale. Socializezi.De fapt mai mult incerci sa dai o culoare si o idee nimicului pe care l-ai facut de când ai plecat de la \"locul tău de muncă\" și ai ajuns \"rupt\" la cineva acasă, pentru ca nu-ți permiți chirie incă, unde ai căzut \"mort\", imbrăcat, nespălat, pe covorul nemăturat, oferit cu atâta onestitate de gazdă, neuitând insă a uita să-i readuci aminte ceasului să nu-i fie milă a doua zi să muște din tine mai cu spor.