postmortem

amurgul

argintul geme pe cojile pădurii
cenușa înnoptării își dezbracă pleoapele de ramuri
toaca sihastră sună a vuiet
chemând mirată
elegia amurgului în codru


metamorfoza

în marmură e scris destin
pe alocuri crăpat
îndur apocalipsa îngenuncheat în altare
respir aer de zeu
metamorfozând veșnicia


post-mortem-uri

cerul răstălmăcit cerșește o nimfă
post-mortem-uri într-un toiag putred
dispar în turma ce a uitat povața
costumul de mire
mi-e furat de centaur


vânătoarea

un leu numid înfometat de soare
vânează pantere sacrificându-și puii
zei goi împart norocul la umbră de dafin
sfinxul, rămas spion al veșniciei, își crapă piramida
strivindu-mi leșul netorturat de larve


complexități ideologice

adept unei perfecțiuni mutilate de superficialitate
las pradă supersentimentalismului monotonia banalului nimic
descompun ideal în complexități ideologice
și mă întreb generic:
“Care e rolul curvelor în regimentul ăsta de oase?”


dispensar de ocazii

o piatră de lavă ce se întinde prin gunoi de stele
un dispensar de ocazii într-un purgatoriu ce ține o viață
fredonez tăcerea în limbi muritoare
metamorfozând nimicul în salcia unei gropi ce pute a spaimă
de fapt, doar sechele de ideologii prelucrate de minți bolnave


trăiesc ca o fantă de lumină

trăiesc pentru eternitate
o metamorfoză a unui nimic smuls dintr-un pântec
o interexplicabilitate a ființei umane, o simplitate de joc domino
trăiesc fără hrană pe infantibilitatea potecilor mâncate de porumbei
e timp pentru mine să urlu, e timp pentru mine să mor