clepsidra 1

douăzecișitrei douăzecișidoi douăzecișiunu douăzeci
o floare de iarbă sărată și un busuioc atârnat la fereastră
lumânări care se pișă ceară în cimitirul decapitat de filtre
tutunul ce-a rămas mocnește a hoit cu muște de bălegar
la poartă putrezește năframa neagră și-o poză fără ochelari
făcută la repezeală în care se văd pleoapele cusute cu silă
nouăsprezece optsprezece șaptesprezece șaisprezece cincisprezece
la sinuciderea mea nu s-a gândit nimeni
alaiul format în spatele sicriului cu steaguri trompete icoane
preotul ce-a blestemat sufletul meu cerând îndurare iadului
lacrimi de vată smulse din manechine limfatice
zbiera curcubeul și cerul așezat pe vine cânta jazz
patrusprezece treisprezece douăsprezece unsprezece zece
culegeam ferigi și mușchi mucegăiți de pe bomboane
mă jucam șotron cu fetele din bloc dar trișam când mă uitam sub fuste
duceam gunoiul Luam pâine O mințeam pe mama și furam bani
nouă zece opt șapte șase
învățam alfabetul ferecat într-o debara bâjbâind după candela ștearsă
mă bătea tata cu furtunul de la mașina de spălat
plângeam degeaba Desenele se terminau când ai mei mergeau la culcare
cinci patru trei doi unu
mă zbăteam între sufletul mamiferului getic și manta din piele de om
m-am lăsat mințit de toamnele sărace și soarele ce-a așteptat să mă nasc
mă pișam pe mine Mâncam căcat Nu vorbeam Speram la noroc
era o zi de luni Douăzecișișase iulie când cerul cânta jazz așezat pe budă
soarele înjura într-un colț Luna în celălalt iar doctorul la picioarele mele
apoi a început tata și mama și asistenta Picioarele-mi erau strâmbe
pe cruce scrie decedat 2006 Că m-am născut nu mai știe nimeni
peste o lună aș fi făcut douăzecișipatru