Poezie
Viață de molii
Ciclul: nisip de acvariu
1 min lectură·
Mediu
plouă mă uit la muște cum se miră că în ceafa mea au depus moliile ouă
țânțarii au început să bâzâie crinii imperiali
profitând de instinctul lor criminal
plouă muștele gătesc musaca în irișii mei acri
vreau un ecler și o ciorbă de burtă
exact ca în liceu când diriginta ne vorbea despre viața sexuală a porcului
atunci am întrebat de ce nu sunt porc
acum sunt porc și la ce mă ajută că muștele
se freacă de urechea mea și apoi pleacă
sunt pervers mi-e frică de mama
oamenii aceia spuneau că l-au inventat pe tweety
degeaba! pleoapele scriu pentru mine ele l-au inventat pe tweety
vreau eclerul la care poftește vecinul de la doi
și țânțarii lui și muștele lui
sufletul lui de vată cu miros de zahăr și gust de tămâie
sau poate invers
moliile au depus ouă pe ceafa bronzată
a venit primăvara și țânțarii au început să bâzâie viața mea înmoliată
004
0
