un stâlp banal

atunci
îmi vei spune că lacătul nu mi-a aparținut niciodată
a fost închiriat
ramuri de salcii fluturau când dădeam sfaturi
îmi vei spune că
au fost cărate-n căruți de bălegar
sau îndesate-n saci găuriți de rafie

nu mi-a păsat
copitele cailor striveau margarete
aruncate-n silă de boierii ascunși prin foiletoane
din spatele unui nume au dictat să-mi taie salcii
și-apoi le-au tăvălit prin căcat
dar am refuzat să-ți cer
iar când am făcut-o a fost prea târziu
când mă umileam după ajutor
însuși Dumnezeu mi-a întors spatele

în joaca cu viața
ca un șarpe înveninat mă scufund în nisip
nu m-alungați cu șoapte ce nu-și au rostul
nu mă robiți că mâine ați putea fi ca mine
la rându-mi am furat o cheie și m-am închis de voi
când în furtuna dimineții mă aclamau țigani și regi
mi-au pus chipul în perete și-atunci
le-am dat spre ocrotire seva mea și seva vieții
dormind
am oftat din greu
și-n asfințit mă înțepau ciulinii

credeai că zeii te-au ales pe tine să ne descoși pe noi
din castani ți-ai făcut altare și le-ai umplut cu proști
din moarte viață
viață moarte
din cuvânt biblie
din ochi soare
din noi măgari
crucea o purtai după tine până când te-am pus în Carte
universul aparent ne-ai dat sub stăpânire
iar noi ți-am jertfit femeile
să poți măzgăli pe-o foaie aberații

n-ai nici o cheie
taină
sau iubire

ești doar un stâlp banal