Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

schizofrenie rotorică

1 min lectură·
Mediu
privește mamă
ologul a învățat să meargă
păstorind suflete
privește tată
mutul a învățat să vorbească
și-acum își așterne cuvântul
pe trunchiuri bronzate cu riduri
privește mamă
orbul a învățat să vadă
dând naștere mugurilor înghețați
de pe cele două ramuri de brad
stinghere în lumea ramurilor
privește tată
respir
mirosul de brad creionează tăcerea
tremur
bătăile sufletului au devenit târnăcoape
ce sapă în trupul mucegăit și râncet
rotesc sincron un delta derivat dintr-o inductivitate de bază
amortizez oscilațiile unor perturbații inerte
creez un algoritm de naștere
în care bradul să fie un deținut de lux
într-un penitenciar izolat de eternitate
mi-aleg un model de-a alege
dezechilibrând normalitatea
într-o schizofrenie rotorică
orbul devenit om
mutul devenit om
ologul devenit om
iar omul devenit suflet
crescut în incubatoare geotermale
anihilat la naștere de ere glaciare
respir mamă
tremur tată
v-am lăsat la ușă o crenguță de brad
cu sufletul meu înmugurit
sădiți-o în ghiveci alături de cenușa bunicului
udați-o zilnic cu rouă de măceșe
și-apoi
sperați
că ea
va înflori
001.416
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Gagu. “ schizofrenie rotorică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-gagu/poezie/164710/schizofrenie-rotorica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.