Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Eternizată în titlu

2 min lectură·
Mediu
am cunoscut-o într-o sâmbătă când alergam disperat după ea
spiralele claviaturilor șopteau sonete îngânate în otravă
un sărut mișelesc îmbrăcat în perlele unui copil naiv – de-abia înflorit
și de-atunci mă chinui să îi scriu o poezie de dragoste...
era un vis neînceput ce se încolăcea prin gene să șocheze
umbre de stele se jucau prin umbra mea răvășită
răsăritul mișuna printre liliecii ieșiți la furat de visuri
norii învolburați își scoteau săbiile din teacă...
ascultam un madrigal de primăvară himeric
fredonat de un gând treptat devenit umbră
ce alerga spre mine c-un zâmbet inocent
devenind un păienzeniș de rouă
pe care erau tencuiți ochii negri
am început să imprim foiletoane în crescătorii de suflete
literele romanelor căpătau miros de eternitate
răsăritul mima depărtarea ce-a ferecat destine
și-acum se decojea de nori...
pământul clipea gemând o dimineață
iar genele-i lungi transformate în lanuri de grâu adiau!
era o briză rece și caldă de viață
era ceata mea de vânt cu haitele-i rebele
ce goneau pe câmpii herghelii rătăcite de arbori
s-au adunat mările plângând într-un stol de pescăruși
valurile lor mi-au acoperit gândul plin de furtuni glaciare
stătea ghemuită într-un colț uitat de lume
unde îi creșteau aripi de înger pe spate...
caimacul florilor sculpta în regina tăcerii
era o râpă de umbră acoperită de rouă
sub care îmi ascundeam sufletul tremurat
noaptea se răsucea în mormânt de lumină
păianjenii vremii îmi sângereau drumul de-ntors
cenușa stâncilor amețea în flori de nisip
acoperând apusul târându-i sufletul în mit,
așteptam întemnițarea și încătușarea într-un vers
un viscol cu o mie de glasuri... dar... a rămas regina tăcerii
cu privirea-i prinsă într-o epopee clasică pe care n-o pierd...
azi, iubirea mea de duminică. eternizată în titlu
.......
m-am chinuit să-nchei povestea aceasta de-a iubi
dar sufletul mi-a înterzis finalul.
eternizez în titlu o umbră..
012787
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
302
Citire
2 min
Versuri
41
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Gagu. “Eternizată în titlu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-gagu/poezie/161211/eternizata-in-titlu

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dan-simionDS
Dan Simion
Se pare ca ai multa liniste si pace in suflet daca ai finalul interzis.
Iti doresc sa ramai asa si sa scrii la fel in continuare(mai inteleg si eu cate ceva:D)
Cu dragoste DAN.
0