ființă ambalată-n frunze

tu nu mă mai iubești pe mine
ființă ambalată-n frunze

sunt un călău orb blestemat de torța nepieirii
un vizionar de piatră născut într-un insectar

îți amintești ființă ambalată-n frunze
dansul de câini atârnat în tavan
valsul scârțâit de manechine limfatice
muzica de ospiciu
primul dans și primul sărut

sunt un cerșetor blestemat de epidemii solare
o reclamă ambalată în grămezi de cuvinte

tu mă iubeai pe mine ființă ambalată-n frunze
și valurile ce ne-au purtat nava spre goluri de viață
nava noastră naufragiată pe calendare glaciare
drumul nostru de piatră plin de rugină…
„să nu ne-atingă nimeni” îmi scriai pe bilete de-amor

stăpână mi-e moartea vântul slugar
disprețuiesc țărâna și țărmul de zefir…
azilul unor ochi de mătase
fărămițează-n veșnicii insectarul de manechine…
stâncos mi-e trupul lăsat pradă unui ecou

eu nu te mai iubesc pe tine frunză argintie
vântul ți-a cântat la vioară decoruri de teatru
glasu-ți rebel a scâncit la strângerea în brațe
răsăritul ți-a pietrificat în inimă teama
iar acum visezi viața murind într-o groapă