Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Moartea Logosului ca reabilitare cosmică a Ființei (si ființelor)

8 min lectură·
Mediu
Eseul are caracter metafizic și simbolic; nu este vorba de religie, ci de ontologie; de dimensiuni ale Ființei reprezentate simbolic prin ființa umană în dimensiunea ei creștină. Întrebare. 1. Dacă Iisus Hristos a murit pentru păcatele oamenilor, de ce, totuși, a înviat? Căci “acum” el “șade de-a dreapta Tatălui. Dacă el trăiește, atunci nici păcatele lumii nu sunt moarte. Răspuns. 2. Răstignirea lui Iisus ar fi fost o acțiune împotriva Legii; Iisus este nevinovat, deci n-ar fi trebuit să moară –după Legea Divină. Astfel, Legea este încălcată. 3. Iisus Hristos este Fiul sau Logosul Divin; Cuvântul, adică ipostaza Logică, Rațională a Trinității. Moartea pe cruce a lui Iisus este moartea Logosului; e o acțiune impotriva Rațiunii Universale, a Legii Ordonatoare și Conducătoare. 4. Din acel moment, Lumea nu mai este supusă nici unei Legi. 5. Putem spune, astfel, că Dumnezeu se pedepsește pe Sine pentru că ar fi fost Rațional, Constructiv, Ordonator și deci Limitativ. Se pedepsește pentru că a pus limite, opreliști, norme oamenilor, făcându-I supuși acestora. A încercat să împlineasăc Lumea, să o împrtășească și să o mântuiască (elibereze), limitând-o. A încercat s-o contoleze, să facă o Lume Dreaptă, dar i-a ieșit o Lume Strâmbă. Căci El Este Unic, iar Spiritul Legii divide, depărtează creatura, o înstrăinează de El(1) . Prin Lege omul este ținut la distanță. Prin Lege, fericirea sa ar fi condiționata de ignoranta si limitarea sa. Dumnezeu, nerespactând Legea Unității Sale Absolute, creează o Lume coruptă, în care nici Omul nu respectă Legea individualității sale, a separației sale. Acțiunea omului este o compensare firescă, osmotica a actiunii Divine; este, stricto-sensu, o tensiune autoreglatoare cu rostul de a stabili echlibrul firesc al Ființei. Cu alte cuvinte, are loc un proces de conexiune inversă, reabilitant: pentru că omul încalcă Legea, atunci și Dumnezeu încalcă Legea și o abolește, astfel, definitiv. 6. Omul are dreptate, într-un fel, pentru că, în realitate, el nu e separat, străin de Ființă; de aceea, din fire, se revoltă, încalcă Legea separației. Dar, într-un fel, omul se înșeală, “la rându-I” pentru că, nefiind despărțit de Fiițnă, nu are nevoie să transgreseze limitele pentru a avea parte de ceea ce-I este interzis, având totul în sine însuși, precum și Dumnezeu are totul în Sine. 7. Din aceste cauze, Dumnezeu se reabilitează față de Sine și față De Lume, eliminând restricțiile Legii și toate aspectele formale, cosmetice, raționale, teleologice pe care această Lege le presupune. Astfel Lumea, eliberată de dualismul Rațiunii, trăiește unitatea Iubirii. Iubirea înseamna Unire cu restul, Unirea divină. “Fiul” e mort, Unitatea Dumnezeu-Lume e restabilită. Iluzia Logosului, a legii si gândirii, s-a topit, rămânând Iubirea Tatălui, care nu mai e, de-acum, a Tatălui, ci a Totului. 8.Renunțând la propria-I rațiune(precum o face si omul), Dumnezeu(precum si omul) Este Iubire. In Univers, de acum, nu mai există un sens în cele ce se întâmplă, pentru care ar trebui respectate reguli logice, ci totul se petrece firesc, liber, asa cum se vrea, după cum o cer lucrurile și împrejurările date, care sunt (ceea ce este)(2) . Singura acțiune e iubirea, care e prezentă în orice situație(3) absurdă. Pentru că, nemaiexistând Lege, totul este absurd (din punct de vedere legal); când sunt agresat, iubesc; cand sunt mințit, iubesc; când sunt tâlhărit, iubesc. Iubesc pentru că nu mă mai protejez printr-o lege, nu mă mai separ prin ea, ci dau tot ce am, deschizându-ma tuturor. Iubirea nu e posibilă pentru cel ce trăiește după lege; și nici pacea, nici sănătatea, nici împlinirea, nici armonia. Ci doar dreptatea. Augustin spunea la rându-i: “Cred pentru că e absurd”. Care va să zică –interpretând în sensul celor spuse- atunci când rațiunea e fără putere, când legea și ordinea nu duc nicăieri, ni se reveleaza absurdul ca realitate firească a Lumii, ca libertate a vieții, în care te încrezi si căreia I te abandonezi, nemairămânându-ți de făcut decât, după cum tot Augustin o spunea, să “iubești și să faci ce vrei”. Fă ce vrei, adică acționează firesc, după necesitate, după cum natura ți-o dictează; și asta pe fondul iubirii. 9. Trinitatea: Tatăl= Iubire, Compasiune Fiul = Gândire, Rațiune Sfântul Duh = Făptuire, Acțiune Tatăl, prin Fiul, gândește, iar Duhul este gândirea, ideea pusă în act, lucrarea Fiului ,Lumea. Dar, prin abolirea gândirii, Fiul iese din scenă pentru că spațiul realizat prin gândire (distanța gânditor- gândit) nu mai există. Gândirea este însuși golul, mai bine spus iluzia acestuia(4) care, odată ce se renunță la el, devine iubire, Unirea Tatălui cu Lumea. Acum, actul duhovnicesc nu mai e logistic, ordonator, prezență a Rațiunii Supreme în Lume, ci este amoros, sacrificiu, dăruire absolută a Dumnezeului Iubire. 10. Și totuși, cine a înviat si de ce? Cel care e ucis e Ego-ul, cel ce mă separă de restul existeneți, care mă face să mă consider special, unic și capabil de orice, inclusiv de a explica și cunoaște Totul prin mine, de a cuprinde Totul prin mine. Ego-ul este forma vidă, gândită a lumii (din moment ce presupune o separație de celălalt, o individuație), procesul devenirii, proiectul Ființei. Purtarea crucii înseamnă renunțarea la voința și ambiția personală, renunțarea la dorința de realizare, de exi-stență, la activitatea autarhică. Moartea ego-ului implică apariția încrederii(5). Moartea eu-lui duce la nașterea iubirii. Odată abolită orice normă, orice regulă, nu se mai află nici o ordine- acolo unde nu e nevoie de ordonare. Doar libertatea deplină. Deci Eu-l (Logos-ul, Rațiunea) moare, rămânând doar iubirea, compasiunea, dăruirea de Sine și deschiderea nemărginită.. Hristosul înviat este poarta care s-a deschis spre infinit și prin care infinitul ne copleșește. E “poarta iubirii”, e Dumnezeu Iubire, Cel-Ce-Se-Află-În-Unire. Faptul că, după Evanghelie, Iisus a înviat și s-a transformat cu tot cu trupul carnal, simbolizează tocmai ceea ce ar trebui să fie transformarea întregului Ego, carnea însăși fiind componenta cea mai grosieră și josnică a acestuia, a acestei iluzii. Corpul nu poate fi abandonat ca un reziduu inutil într-un colț al Universului ci, goliciune, depărtare și iluzie fiind, este deschis și \"umplut\" cu iubire, este iluzia risipită prin ceea ce a primit numele de înviere. 11. Hristos moare ca Lege, ca Regulă și Măsură a celor lumești, și înviază ca Iubire. Prin Lege și Măsură s-a instaurat pământul, trupul și apoi păcatul. Hristos moare cu trupul Legii și cu Legea trupului, pentru a se trezi ca Iubire, ca deplină compasiune și Uniune, ca poartă(6) a Luminii Absolute spre Lumina Absolută. 12. Hristosul înviat nu este o persoană care iubește, entitate celestă, ci e însăși Iubirea în puritatea și în Absolutul ei; este Iubirea în Sine. El este simbolul Prieteniei în Sine. Doar prin Iubire Cineva, Ceva Este. 13. Iisus-ul înviat este o desemnare pentru Dumnezeu Iubire, pentru faptul de a iubi. Cel ce, deci, se roagă lui Iisus, Dumnezeului Iubire se roagă; spre Dumnezeu deschis, liber, se deschide și se eliberează. 14. După Înviere –adică după Iubire- mai avem Tinitatea?(7) Nu în același fel ca înainte, ca în cea mijlocită de Logos (ci, poate, la fel ca înainte de aceasta din urmă) În Trinitatea mijlocită de Logos, Dumnezeu Tatăl e despărțit, dezbinat de Lume prin Fiul Său, prin Rațiunea Sa. Logosul este aici, acel al trei-lea “element” care le separă pe celelalte două; este “elementul” prin care cele două se disting. E gândirea dualizantă, Rațiunea permanent analizantă; prin aceasta se păstrează distanța și se trăiește lipsa și limita. În Treimea de după iubire, avem Treimea mijlocită prin Unire. Dumnezeu si Lumea nu se mai disting prin ceea ce îi desparte, ci prin ceea ce îi unește. Înainte, Dumnezeu se oglindea în Lume, prin Logos, prin rațiune(lumea era reflectarea divinității). După, Dumnezeu este în și este Lumea, prin Iubire. Înainte Logosul constituia(8) un gol, generator de criză și angoasă. După, Iubirea este o poartă deschisă până la infinit(sau, altfel spus, deschisă pe măsura iubirii tale, a celor iubite de tine), prin care te confunzi și te cufunzi in Ființa Divină Absolută, nemijlocit, liber, firesc, așa-cum-este; o poarta prin care te contopești cu propria ta imagine; o Poarta a Sărutului în care cele două fețe n-au fost nicicând separate. ---------------------- Note: 1.Gândirea este dualitate Subiect-Obiect. 2.Lucrurile nu mai trebuiesc transgresate, ci adoptate- nu adaptate. 3.Așa cum, înainte, prezent în Lume era Duhul legii, acum Duhul este unul al iubirii. 4.Din moment ce e gol, nu e… 5.Se poate înțelege, astfel, sensul celor spuse de Iisus: “Doamne, dacă se poate, să treacă de la mine acest pahar… Dar nu după cum voiesc eu, ci după cum Tu voiești!”. Persoana, Eul Logic al lui Iisus se protejează, , încercând să se sustragă “crucii iubirii”; se ferește de ispășirea “marii greșeli” (a Eu-lui, in general), cea a dezbinării prin gândire, lege și măsură. 6.“ Poarta”, cu sensurile sale: - a purta, a(con)duce - deschidere, a deschide 7.Din moment ce a doua ipostază “iese din scenă”… 8.Și instituia.
085.161
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
1.456
Citire
8 min
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Draganescu. “ Moartea Logosului ca reabilitare cosmică a Ființei (si ființelor).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-draganescu/eseu/1733488/moartea-logosului-ca-reabilitare-cosmica-a-fiintei-si-fiintelor

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@paul-bogdanPBPaul Bogdan
Nu putem filosofa despre termeni pe care nu îi cunoaștem.
Aberație în proporție de 99%!

Un mic exemplu:
\"Întrebare.
1. Dacă Iisus Hristos a murit pentru păcatele oamenilor, de ce, totuși, a înviat? Căci “acum” el este bine și “șade de-a dreapta Tatălui. Dacă el trăiește, atunci nici păcatele lumii nu sunt moarte.

Răspuns.
2. Răstignirea lui Iisus ar fi fost o acțiune împotriva Legii; Iisus este nevinovat, deci n-ar fi trebuit să moară –după Legea Divină. Astfel, Legea este încălcată.\"


Moartea lui Iisus este împlinirea Legii și nu o încălcare a ei...

Nu am să intru în polemică. Experiența îmi spune că filosofii au sistemele lor de valori fixe și inalienabile.
0
@bogdan-draganescuBDBogdan Draganescu
Paul, putem filosofa oricand exista materie prima pentru filosofare, iar filosofia crestina reprezinta un asemenea material. Daca ar fi cum spui tu, atunci si filosofia crestina ar trebui respinsa.
Eseul este o combatere si o analiza a crestinismului gratuit paulinic.
2. nu argumentezi cu nimic ceea ce ai spus; esti pe pozitiile unui credincios. Ceea ceea ce am spus la 2 e foarte clar,iar argumentatia continua la urmatoarele puncte.
0
@oricealtcevaOoricealtceva
cu Paul. Filosofia are marele \"atu\" de a desfiinta teoriile care
bune rele cum sunt pastreaza un echilibru, neaducand mai nimic in locul lor. de aici \"nietzscheismul cioraniano-kierkegaardian\" care ne deschide un ochi deja capabil sa inteleaga aceste fenomene dar refuza din simplul motiv ca atunci cand renegi ceva aduci altceva in loc capabil sa se mentina cel putin la acelasi nivel de credibilitate.
si oricate polemici ar exista pe tema asta consider ca toata treaba cu_credinta e o chestie chiar faina care a legat si mentinut societatea in timpurile ei cele mai grele cand necesitatea unui ajutor [chiar si ipotetic] era o chestie vitala. mai nou se incearca aducerea ei pe linie moarta si cred ca e cea mai mare greseala, e chiar sfarsitul istoriei de care parca vorbea kant daca nu ma insel, exact pacea suprema despre care se vorbeste si in biblie singura diferenta e ca odata ajunsi in acel prag inevitabil vom reincepe o alta.
0
@bogdan-draganescuBDBogdan Draganescu
Laurentiu, eu nu am desfiintat nelasand nimic in loc, ci am aprofundat si am explicat, oferind o versiune mai clara si mai CREDIBILA a lucrurilor. Am spus ca subiectul nu e epuizat, si nici macar nu are pretentia de a fi 100% logic si verificabil (cum de altfel nici un sistem nu este);dar este mai logic decat ceea ce am contrazis.
Bineinteles, e greu, intotdeauna a fost greu sa te eliberezi si sa revolutionezi vechi convingeri,inglobandule valorilor universale, dar consider de natura si de datoria omului incercarea de a explica, de a evolua, , de a SCHIMBA..
0
@paul-bogdanPBPaul Bogdan
Dumneata filosofezi pentru că ești filosof, eu afirm pentru că sunt teolog... înțelegi diferența de nuanță?!
Ca să contraargumentez ar trebui să suțin aici câte o teză de teologie pentru fiecare propoziție.

Aș face acest lucru dacă dumneata nu ai fi neofit în teologie. Pentru că una este să argumentezi teologic și alta este să explici anumiți termeni care, în teologie, au definiții certe.
Numai pentru primele fraze, cele citate de mine, ar trebui să explic pe pagini întregi de ce \"șade El\" la dreapta Tatălui și că acest lucru nu exclude iertarea păcatului originar... că învierea Lui nu a desființat liberul arbitru și că nu a schimbat natura umană. Nu acesta era scopul întrupării.
De asemenea, ar trebui să stăm ore întregi la discuții despre ce înțelegi prin Legea Divină pe care, după câte îmi dau seama, o confuzi cu Natura Divină.

Nu mi-o lua în nume de rău.
0
@bogdan-draganescuBDBogdan Draganescu

Laurentiu, cred ca inteleg \"diferenta de nuanta\" tocmai pentru ca in eseul meu nu am facut doar filosofie, ci am facut si afirmatii...(chiar si prezentarea trinitatii e afirmativa)
Spui ca exista \"definitii certe\", dar iarasi nu oferi nici un argument,nimic cert care sa le sustina. Poate tocmai ca in teologie definitiile nu sunt \"certe\" ci sunt dogmatice.
A \"argumenta teologic\", chiar daca presupune plecarea de la premisedate de revelatie, tot argumentare -rationala- ramane, deci filosofie.Asa ca poti, totusi, incerca; a-ti subestima chiar atat interlocutorii reflecta subesimarea cunostintelor proprii. Sa afirmi ca poti sta ore intregi la discutii teologice dar sa nu o faci nici cateva minute propriu zis,ne e vorba goala? Nu arata neputinta? Poate nu...
Spui ca invierea nu a schimbat natura umana..., dar orice \"novice\" in teologie stie ca tocmai asta s-a intamplat, din moment ce, prin asumarea credintei (crestinare) se trece de la natura corupta la cea curata, natura umana devenind partasa la natura divina.
Si nu, unde ai vazut ca eu confund legea divina cu natura divina? (desi se poate discuta si despre o asemenea legatura, ceea ce e alta discutie) Spunand legea divina, m-am referit la legea prin care Dumnezeu comunica cu omul, prin care il supune, il defineste, il apropie sau indeparteaza de El, il pedepseste si il mantuieste(si mai larg spus, la legile universului, la legile naturii.

P.S.:n-am de ce sa ti-o iau in nume de rau... sa lasam chestiile astea cu \"nume de rau\", \"nu te supara\" si nu mai stiu ce...
0
@lidia-muraruLMLidia Muraru
Bogdan, acum doar am găsit comentariul tău de la o mai veche publicatie de a mea despre India.
Voiam sa-ti raspund la o singura afirmatie: \"indienii nu sunt idolatri\". Ei!! Faptul ca esti yoghin, trebuie sa stii bine la ce se inchină hindusii. Spun ei( hindusii) că de fapt,\" cele peste 33 de milioane de \"zei\" sunt intruchiparea( reprezentarea) unuia și aceluiași \"Brahma\", dar, mă intreb eu, daca Dumnezeu este DUH ( si bine e sa recunoastem doctrina crestină in esenta ei), aceste \"REPREZENTARI\" figurative ce spui TU că sunt? Defineste-le cum vrei...dor tot creaturi sunt la care hindusii se inchina; le aduc afrande, le dau de mancare, de băut, le pune muzica...
Hai sa simplificam: da-mi o fotografie de-a ta, eu, inaintea ei sa spunem, voi oferi mancare, apa, \"inchinarea\" mea. Putem spune ca TU esti cel care are parte de ofrande, de inchinare? Eu una nu cred. Daca vreau sa iti ofer tie ceva, nu ofer acel ceva fotografiei tale, urmelor tale, etc. Ci TIE personal. Doar TIE personal. Dumnezeu este persoana DE ESENTÃ DIVINÃ (nu umana), Duh.
0
@bogdan-draganescuBDBogdan Draganescu
replica am postat-o sub articolul respectiv, la nickul tau
0