Poezie
Adio mare
1 min lectură·
Mediu
Am cunoscut cândva întinderea ta nesfârșită
de apă verde-albastră
ce-n valuri limpezi țărmul dezmierda,
întindere ce la un capăt Cerul,
iar la cel'lalt Pământul cuprindea.
Am cunoscut sirene și delfini în largul tău
și scoici pe plajă străluceau în soare;
am cunoscut că nu e deloc rău,
să te arunci
și să te-nneci(-N) în mare.
Mi-am pus întreaga-ncredere în tine
și-am alergat cântând pe malul tău;
spuneam că nu e rău, dar...
nu-i nici bine,
să te încrezi în mare și în valul său.
Tu calmă-ai fost și te-am iubit odată,
copil fiind cu suflet de nebun,
dar m-ai trădat și apa ta învolburată
m-a tras precum cel mai cumplit vârtej, la fund.
Adio mare!... pot să-ți spun adio,
cu ultim glas ce încă mi-a rămas,
cu ultimă putere disperată, în timp ce mă înghite apa ta
în caldă zi de vară, la ceas de-apus de Soare,
îți spun încă o data... îți spun:
adio mare!
00943
0