Poezie
Nebunul
versuri
1 min lectură·
Mediu
E vesel nebunul când jalea-i mai mare
Și urlă când doarme natura și noi.
Se luptă cu chipuri ce n-au arătare
Și vise își face când calcă-n noroi.
Pe drumuri când pleacă, e singur, dar duce
Cu el lumea-ntreagă și-o droaie de câini.
Porunci dă pe uluți, se-oprește-n răscruce,
Privește aiurea și mișcă din mâini.
Deși vremea-i trece , e fără de vârstă.
Mereu este tânăr, bătrân tot mereu.
Flămând este chiar din toate de gustă,
De-i dai de pomană primește cu greu.
Mi-e frică de firea-i ce n-are astâmpăr,
Mi-e teamă când doarme, nu cred că i-e somn.
De-ncerc c-o bomboană , voința i-o cumpăr.
De vrea mă-ngenunche. Eu slugă, el domn.
001.255
0