Boboc Cristian

Voi fi până nu voi mai fi Colorat cu zâmbete și lacrimi în nuanțe de nu știu Cu gânduri plecate pe culme de munte Și mintea amintindu-și de minte. Și mă repet, voi fi până nu voi mai fi Alergând

În prag de iarnă gândurile se înghesuie să se încălzească Acoperindu-și trupurile lor firave cu o frunză lepădată Și tremură când mintea e înfrigurată Zi de decembrie care începe cu am fost

Degeaba se învârte pământul într-un sens Și uneori sunt anotimpuri care o iau razna Când tot ce pun acum în acest vers Nu va ajunge sa privească luna noaptea. Când noaptea se topește și ziua se

Mai cade un cuvânt pe alba hârtie Mai pică un gând dintr-un cer grizonant E ceață afară, e ceață 'n privire Iar drumul spre tine e lung și înghețat. Mai cade o lacrimă de albastră cerneală Din tocul

Stau pe un colţ de timp ce-a împietrit sub mine Cu gândul rătăcit în stele verzi Stau, sentimentele se scurg din mine Ard lumânări de ceară care nu le vezi. Stau, într-o lume fară lume Gri, negru și

Gând peste gând peste apă și vânt Dimineți ascunse într-un cub fumegând Nori peste soare așteaptă la rând Le zâmbesc la toate așa cum nu sunt. Roi peste ploi așezat în noroi Gânduri căzute din

Alb invadat de negru și gri În ziua când ninge fără fulgi Ninge în mine dar tu nu știi De ce am văzut stele cu dungi. Culori pierdute pe cerul din noapte Gânduri albe de fulgi care nu-s Lipsesc din

Un ochi stă întins pe asfalt și privește cerul Alt ochi stă în cer și privește în jos Nu știu ce gândesc și caut reperul Din verbul a fi, sunt și am fost. O mână stă scufundată in marea cea

Aștept cu disperare vreo veste de la tine O veste ca să-mi spună că te întorci la mine Chiar daca afară plouă și în mine plouă iară E doar o toamnă rece cu frunza tot mai rară. Și așteptarea tace se

Stau și te-aş întreba când plouă afară Cam câte picături ai aduna tu într-o toamnă anormală? Și te-as mai întreba când plouă în mine Cam câtă sare aș pierde prin gânduri și suspine? Și aș întreba

Plouă cu fulgi de lebădă albastră De la fereastra de unde privesc distanţa noastră Albastru se topeşte în griul din asfalt Două păpuși în vitrină ce nu stau pe același stand. Pe jos găsesc bucăți de

Mi se străpezesc dinții de fier ai capcanei de lup Întind mâna spre un măr copt dar nu îl ajung Rugina se simte pe fibra de mușchi crud Și totuși încerc să-mi hrănesc sufletul mut. Ligamentele țipă

Un cub se mișcă în cerc fără să știe În el o sferă este desenată pe hârtie Pe-o față de cub îmi odihnesc mintea îmbâcsită Gânduri aleargă-n gol pe sfera nesfârșită. Un U cu un A adunate fac un

Acum azi este ieri și mâine azi O lacrimă se împarte în două spre a spala ambii obraji O lacrimă ce-i rece mai scade un grad afară Și toate astea pentru un vis topit din ceară. Și dacă azi e ieri,

Sunt vorbe simple puse 'n foaie Sunt ganduri strecurate afara din odaie Ce sunt? Sunt zile care trec în continuare Sunt aripi ce-au uitat să zboare Cum sunt? Sunt anonime gânduri păstrate într-o

Tu pe pământ iar eu pe lună Tu realistă eu cu visu' în mână Mă apropii și mă distanțez de tine În zilele când cercurile's pline Tu pe pământ iar eu pe lună O săptămână după altă săptămână Tu

Trecut vorbesc într-un prezent ce se întâmplă Îmi așez o mână rece sus pe tâmplă Şi te gândesc din cap până n picioare Unde sunt eu, dar tu unde ești oare? Îmi aduc aminte un trecut fără

Sunt un nor, un nor gri de ploaie Cu circumvoluţiuni demne de Rubens Care din înaltul cerului privesc, Privesc anotimpuri cum se rostogolesc Şi mă opresc, mă opresc într-o zi de toamnă Ca să îmi vărs

Din praf de stele s'tem născuţi Şi imităm cometele trecând prin timp Lăsăm în urma noastră cozi de fum Şi amintiri care se sting. Trăim arzând precum un meteor În drumul său spre a îmbrăţişa