Voi fi până nu voi mai fi
Colorat cu zâmbete și lacrimi în nuanțe de nu știu
Cu gânduri plecate pe culme de munte
Și mintea amintindu-și de minte.
Și mă repet, voi fi până nu voi mai fi
Alergând
În prag de iarnă gândurile se înghesuie să se încălzească
Acoperindu-și trupurile lor firave cu o frunză lepădată
Și tremură când mintea e înfrigurată
Zi de decembrie care începe cu am fost
Degeaba se învârte pământul într-un sens
Și uneori sunt anotimpuri care o iau razna
Când tot ce pun acum în acest vers
Nu va ajunge sa privească luna noaptea.
Când noaptea se topește și ziua se
Mai cade un cuvânt pe alba hârtie
Mai pică un gând dintr-un cer grizonant
E ceață afară, e ceață 'n privire
Iar drumul spre tine e lung și înghețat.
Mai cade o lacrimă de albastră cerneală
Din tocul
Stau pe un colţ de timp ce-a împietrit sub mine
Cu gândul rătăcit în stele verzi
Stau, sentimentele se scurg din mine
Ard lumânări de ceară care nu le vezi.
Stau, într-o lume fară lume
Gri, negru și
Gând peste gând peste apă și vânt
Dimineți ascunse într-un cub fumegând
Nori peste soare așteaptă la rând
Le zâmbesc la toate așa cum nu sunt.
Roi peste ploi așezat în noroi
Gânduri căzute din
Alb invadat de negru și gri
În ziua când ninge fără fulgi
Ninge în mine dar tu nu știi
De ce am văzut stele cu dungi.
Culori pierdute pe cerul din noapte
Gânduri albe de fulgi care nu-s
Lipsesc din
Un ochi stă întins pe asfalt și privește cerul
Alt ochi stă în cer și privește în jos
Nu știu ce gândesc și caut reperul
Din verbul a fi, sunt și am fost.
O mână stă scufundată in marea cea
Aștept cu disperare vreo veste de la tine
O veste ca să-mi spună că te întorci la mine
Chiar daca afară plouă și în mine plouă iară
E doar o toamnă rece cu frunza tot mai rară.
Și așteptarea tace se
Stau și te-aş întreba când plouă afară
Cam câte picături ai aduna tu într-o toamnă anormală?
Și te-as mai întreba când plouă în mine
Cam câtă sare aș pierde prin gânduri și suspine?
Și aș întreba
Plouă cu fulgi de lebădă albastră
De la fereastra de unde privesc distanţa noastră
Albastru se topeşte în griul din asfalt
Două păpuși în vitrină ce nu stau pe același stand.
Pe jos găsesc bucăți de
Mi se străpezesc dinții de fier ai capcanei de lup
Întind mâna spre un măr copt dar nu îl ajung
Rugina se simte pe fibra de mușchi crud
Și totuși încerc să-mi hrănesc sufletul mut.
Ligamentele țipă
Un cub se mișcă în cerc fără să știe
În el o sferă este desenată pe hârtie
Pe-o față de cub îmi odihnesc mintea îmbâcsită
Gânduri aleargă-n gol pe sfera nesfârșită.
Un U cu un A adunate fac un
Acum azi este ieri și mâine azi
O lacrimă se împarte în două spre a spala ambii obraji
O lacrimă ce-i rece mai scade un grad afară
Și toate astea pentru un vis topit din ceară.
Și dacă azi e ieri,
Sunt vorbe simple puse 'n foaie
Sunt ganduri strecurate afara din odaie
Ce sunt?
Sunt zile care trec în continuare
Sunt aripi ce-au uitat să zboare
Cum sunt?
Sunt anonime gânduri păstrate într-o
Tu pe pământ iar eu pe lună
Tu realistă eu cu visu' în mână
Mă apropii și mă distanțez de tine
În zilele când cercurile's pline
Tu pe pământ iar eu pe lună
O săptămână după altă săptămână
Tu
Trecut vorbesc într-un prezent ce se întâmplă
Îmi așez o mână rece sus pe tâmplă
Şi te gândesc din cap până n picioare
Unde sunt eu, dar tu unde ești oare?
Îmi aduc aminte un trecut fără
Sunt un nor, un nor gri de ploaie
Cu circumvoluţiuni demne de Rubens
Care din înaltul cerului privesc,
Privesc anotimpuri cum se rostogolesc
Şi mă opresc, mă opresc într-o zi de toamnă
Ca să îmi vărs
Din praf de stele s'tem născuţi
Şi imităm cometele trecând prin timp
Lăsăm în urma noastră cozi de fum
Şi amintiri care se sting.
Trăim arzând precum un meteor
În drumul său spre a îmbrăţişa