Poezie
Nor
Nor
1 min lectură·
Mediu
Sunt un nor, un nor gri de ploaie
Cu circumvoluţiuni demne de Rubens
Care din înaltul cerului privesc,
Privesc anotimpuri cum se rostogolesc
Şi mă opresc, mă opresc într-o zi de toamnă
Ca să îmi vărs picăturile adunate
Peste copacii cei fără de frunze,
Peste frunzele coapte adormite în cădere,
Să ud pământul cel cu buzele arse de sete,
Să îmi pierd gândurile printre picături.
Din lacrimi de ploaie s-a născut iarba cea verde
Care acum zace galbenă, bolnavă de icter
Din lacrimi de ploaie s-au născut lacurile
Care acum se uită la mine cu privirea îngheţată
Din lacrimi de ploaie s-au născut trăiri
Care acum se pierd în caruselul timpului
Iar eu, eu norul gri de ploaie
Privesc din înaltul cerului, singur
Într-o linişte cosmică, oarbă
O ultimă picatură pe care o vărs
O ultimă picatură care pleacă
Luând cu ea o parte din singurătatea mea
Şi care imi lasă dorul, dorul de ploaie.
01853
0
EL