Sticlă neagră pe pervaz și-un cufăr.
Păcatul nu a fost pecetluit
Iubirea plânge,
Iar giulgiul îi cade în ochi
Căutand fericirea în a ei înmormântare.
-Și copii dansează nostalgic
Luna stă aplecată spre cerul rațiunii.
Suferiți?
Suferiți valea peste care cad aripi frânte?
Frânte și arse de prea mult soare...
Râzi?
Râzi peste iarba ruptă,
Moartă,
Galbenă și
Un dor molatec se trezește-n acea floare,
Acea culoare adâncită în răcoare
Căci deseori când culoarea moare,
Moare dorul, moare...
Deseori, Tu zbori între orgoliu și soare
Fără infern, fără
Dezbrăcați de ¨carapacea închisoare¨,
Pierdem întunericul în sufocare
În unde și forme vii.
Captăm trăiri de fețe trecătoare
Și rupem sforile de legături.
Soarele ni se strecoară printre
Ca o topaza pella imi iese din ochi,
Negrul cu zborul lui invers
Pecetuind cu albul
Luna incrustată adânc in lacrimi.
La început, plutind pe-o lacrimă cu luna,
Aducând neantul intr-o
Pământul se îngroapă-n mare și marea în ochii mei
Nisipul îmi inundă mintea și-mi sufocă strigatul
Puritatea se ascunde-n scoici și se transformă-n egoiste perle...
în dimineți tăcute mă privesc
BA