Poezie
Chemarea
1 min lectură·
Mediu
Parfumul își scrie existența incoloră în aerul camerei
De pe canapea zămbetu-i se varsă în talazuri incitante
Din țigara-i aprinsă pe inimă-mi împrăștie scântei
Nemișcați ne privim în tăceri pandante.
Prin paharul de vin o zăresc ridicăndu-se
În ochi-i de toamnă licăresc dorințe ascunse
Surâs diafan, realul-mi zdrobește.
De mână mă ia și-mi șoptește.
„Sărută-mi prezentul cu buzele-ți vii
Atinge-mi adâncul și sumbrul trecut
Împreună pe culmile timpului mut
Veșnic trăi-vom în ore târzii.”
Debia rostintu-și cuvintele dulci, deodată dispare.
Un iz de cadavru se-aruncă în aer;
În loc de femeie, o arătare
Ce inima-mi îngheață în ger.
Și sufletul îmi iese din corp
Chemat de-a ei strigare.
011.681
0
tu esti o incatare.
pe cand sorbi din vinul licoros,
si o privesti in mare.
mana-i amortita iti luneca spre sale,
ca sabia istovita de prea multe razboaie
si lumea cristalina in cioburi se preface,
caci ea poate fi totul
si totul e-o-ncantare.