domnișoară, eu..

domnișoară eu... vă simt deja tăcerea între silabele oricărui țipăt iar între reclamele aprinse ale unui megalopolis incă neîntemeiat există acest fir negru din părul tău pe care îl tot frământ între buze atunci când spun nu sub singuri acești doi colți ai mei țin zâmbetele subțiri pe care mi le-ai dat ca-ntr-o promoție de sărăbători cu cântec vesel și de neuitat și țin cu dinții, domnișoară ca nu cumva veninul din vene să-mi treacă în vise căci îmi pare că fiecare sfârc de-al tău întunecații sub fiecare colț mi se înfioară și ce altceva se află la fiecare capăt al limbii mele dacă nu căldura nevăzutului tău?