Bianca Ștefănuț

Mă joc cu vântul. Cade prima frunză de chihlimbar. Înțepenesc și gândesc la decizia celei de-a doua frunze…a treia… Se joaca cu timpul. Cântă printre vreascuri tăcerea buzelor

Acoperiș din paie, pereți din aer, mese si bănci lungi, atât de lungi…atât de murdare, din lemn vechi, atât de ispititoare. Stâlpi ciopliți cu fete speriate se inalta din nisip, coșuri de gunoi din

Norii pe cer isi cer drept de ploaie. Pe masa in vaza răsar crizanteme. Mă legan si semăn iubire. Pornesc, hoinăresc pe strada de mâine. Un dor de amor al zilei de ieri. Puține suspine te lăsa

E-atât de frig aici cu tine Când răsuflarea-ți caldă o privesc, Printre mii de ace efemere Îmi topesc privirea în ochii tăi mult prea calzi, Tremur și mă-nfior cu atingerea ta. Tu, lumina nopții

De câte ori a fost dezamăgit, nu știa ce să spună, visa. Dar visa prea mult, întotdeauna dormea, era un loc sigur, dar și pustiu. Oamenii cad și se avântă în iubire, el nu este destul de

Cum poate el să vadă prin ochii mei precum prin ferestre deschise, cum poate realiza o lume perfectă sau imaginară plină de aventură, fantazie sau groază ? Ați fost vreodată în casa unui

\"M-am detșteptat într-o lume de farsă și inepție, de păcăleală și somn, de ridicol și dramă...\" \"Maitreyi\"- Mircea Eliade “Îngăduie-mi să plutesc departe, acolo