Batrânul albastru

În profunzimea tăcerii mele,

Acolo unde nimicul devine vis,

Se află-o lungă sală de cristale

Ce-s ordonate-n fel și chip.

Acolo-n liniște se plimbă

Tăcerea mea cu mantie-albastră

Cu chip senin și părul alb

Privind la semne ce grăiesc.

Și-n semne de cristale

Citește-n rând în gânduri clare

A vremurilor rânduială

Ce se mișcă-n timp curgând.

Și nu e gând

Și nu e faptă

Ori o dorință sau speranță

Pe care ea să nu-l audă

Din ordonatele cristale.

Și tot ce mișcă pe pământ

Sau a mișcat vreodata

E-nscris acolo-n semne mici de-ndată;

Iar tăcerea mea le vede

Și le citește-n taină

Și vede astfel toate

Ce-au fost sau vor fi vreodată.

*

Numai o întrebare

Rămâne zăvorâtă.

*

Bătrânul albastru

Cu părul lui cel alb

Caută prin mii de coridoare

De cristale ce vorbesc

O taină adâncă.

Și nici un semn

Și nici o conformație

Nu spune nimic,

Nu arată nimic.

“Odată, Pământul era în lumină

Și oamenii o respirau

Și ea le era viața.

Dar lumina s-a desprins de Pământ

Și oamenii mor,

Și pe Pământ e întuneric.

Unde e lumina acum?”

“Aici pot toate să le citesc

Și nici o faptă sau înrâurire

Nu rămâne-ascunsă

Ci devine formă

Și-n semn eu o citesc.

Dar lumina vie

Niciunde n-o găsesc”

*

Și tăcerea cu ochi pătrunzători

Privește-n mii de taine

Ce-s scrise în simboluri.

Doar una singură, doar ea

Rămâne zăvorâtă vreme îndelungă.

Dar iată

O nouă imagine apare,

Undeva adânc,

Ea nu grăiește, nu este un semn

Ci doar o imagine mică.

Un pom, o alee

Ce curge-n pădure

Un susur și foșnet

Și voci în depărtare.

Bătrânul albastru merge pe cărare.

O colibă. El bate la poartă.

Și intră.

Înăuntru se vede o vatră albastră. Tavanul e rotund cu o gaură mică în centru. O femeie leagănă la sân un copil nou-născut. Copilul spune ceva mamei care îl lasă jos iar el vine spre bătrân cu un turmalin în mână. Bătrânul îngenunchează și privește cele două stele din ochii copilului. Le întreabă: “Unde este cerul?”. “Aici” răspunde copilul și-și lasă sângele ce-i curge din mână să se prelingă în inima bătrânului. Acesta ia turmalinul și iese.

*

Copilul albastru se joacă într-o grădină. El le arată soarele celorlalți copii care râd.