Bătrân
Eu sunt cel mai bătrân, Nu e nimeni mai bătrân Decât sufletul meu, Eu eram aici Când un era încă nimic Care să strălucească Și să vorbească în lume. Eu te-am văzut venid Din adâncul
Către Înger
M-ai privit așa cum numai eu, Mirându-mă de mine iarăși, Străin de mine, mă privesc. Cu ochi întrebători îmi închipuiai Făptura mea peste milenii. Și privindu-mă cum numai eu Străin de mine mă
Tu
Se face liniște. Vocile trecute și lumina lor Se pierd în spatele meu … Și rămân singur. Nimicul mi se-așterne-n cale, Un hău gol și-ntunecat Ce nu conține-n sinedecât noapte și nimic. Mi-e
Batrânul albastru
În profunzimea tăcerii mele, Acolo unde nimicul devine vis, Se află-o lungă sală de cristale Ce-s ordonate-n fel și chip. Acolo-n liniște se plimbă Tăcerea mea cu mantie-albastră Cu chip senin
