Poezie
Trăiri
2 min lectură·
Mediu
Simt tristețea liniștii,
ca o gură de Coca-Cola rece,
când
străbate ce a rămas în trup
după moliile vampir...
Au luat chiar și uscăciunea golului lăsat de marele ospăț...
Primăvara mai pierde odată
în cântărirea lăstarilor și a gorunilor bătrâni...
Memoria acestor gânduri încolăcite în jurul pieptului
nasc un periplu poetic, dureros de real...
Las aceste trăiri să se târască sub gardul alegerii,
și trec în alta...
Băiatul râde...
Ochii mari, verzi, oglindesc cerul...
Bătăile inimii se ung cu miere,
oblojind fiecare rană (nemaiștiind numărul lor)
cu un colț din zâmbetul lui...
Nu are să știe niciodată
că nu pot fi iarnă, fără cuib în suflet
deși,
las ca oameni fără chip
să treacă false atingeri peste mine,
doar el reușește să petreacă
fiecare baton de ciocolată,
peste crăpăturile de piatră ale inimii...
Nu mă mișc de pe canapea
de frică să nu sară căldura acestei trăiri,
dar,
nu-mi amintesc câte clipe sau zile sunt între ele,
și dansează nerușinat la flacăra lumânărilor,
într-un singur suflet,
într-o singură viață,
destul cât să simt
că mai sunt...
Am să le tai piscul...
Atunci voi ști că lumina și întunericul,
albul și negrul,
au șanse egale la cenușiul lumii…
În palmă,
frunza este mai mare ca ieri…
001099
0