Poezie
Singură
1 min lectură·
Mediu
după o noapte albă
odaia-și numară firele cărunte
haina-i ponosită, e rece
la răsărit
soarele tremură de frig
sunt singură la marginea drumului
curcubeul
s-a ascuns în cuta hainei
pâinii îmbălsămate
ochii
plouă încet pe muchia credinței
pașii se pierd fără cadență
sub tălpi
iarba nu poate încolții
din lumină a mai rămas puțin
în piept îmi
crește ramul de măslin
001214
0