beebuzz

lasă-mă să te pictez în lumina soarelui cu zâmbetul tău nefiresc de copil adult prietenă și dușman ai fost și vei fi e rândul meu să te cresc părinții trebuie să-și asculte copiii ești

substanța poeziei dorința din piele inima pe caiet scormonesc printre sentimente mă murdăresc de emoții picură teamă pe covor mă tem să nu găsesc singurătate singurătatea nu iese cu apă

Pământul Tată ne iubește pe toți Ne oferă trupul și sufletul în dar Cu trupul ne adăpostește Cu sufletul ne dă viață Urechile sale sunt urechile noastre Și în palmele sale urmele noastre Aveți

Cu lama tai venele moi Venele copacului etern Esența vieții și a morții Frunzele negre se lovesc strident Întind mâna să le apuc Dar se sfărâmă în palmă Palma cea mare ce susține pământul Mă

Cu privirea plecata Cu aripa insângerata Se târa spre infinit... Geme de durere A a lui cruda mângâiere, Se intrevede o rana Prin rochiai diafana. Sunete stridente Si zvacniri

Þâșnește! Privește! Ascunde-o poveste, Cum inima crește. Ce zi e azi? E vineri... E ultima și prima... Cea mai fericită și cea mai tristă... Te-ai spălat pe dinti? Eee...cum nu? Te

Mâini se scutură de încredere, Buze pe sân Sărut pe geană Confuzia mă cheamă. Atârn cu capul în jos Ca un liliac fricos Jumătate de privire Încă nu e amintire Jumătate de

Mereu am câte o întrebare, din asta de îmi cauzeaza o ședință de brainstorming urgentă și inevitabilă. Uneori este una banală, obosită \" ...mă iubește?...de ce mă iubești?....de ce pe

Pietre se izbesc strident de acoperiș Ies trântind ușa (ce taie profundul intuneric) Pe Ea s-o privesc fătiș Nu mi-e frică O privesc drept în ochi Pe cea neagră Pe cea

E soare și plâng Iubesc, dar nu râd Mă opresc și privesc Eu... sufletul nu vreau să mi-l dăruiesc. Aș vrea să fug... să fug... Fără oprire... Sufletul să mi-l ajung. Și vântul

Miros uitat În mine lăsat Miros fermecat Din dorință creat. Miros iubit De ce te-am părăsit? În mine trăiești Pe veci... dăinuiești. Miros de piele Arsă

sub pași nisipul rece prin păr vântul trece nu-i furtună nu-i nici nor de tine parcă mi-e dor de tine, de ieri de drumul către nicăieri vreau să facem

Să ne trezim... Să ieșim... Și să începem să mințim, Așa cum facem în fiecare zi. Să cerșim iubirea... Să plecăm privirea... Să ne mulțumim cu puțin, Pentru că, numai asta

Timpul se scurge Iubirea se duce Ca un înger izgonit de Divin, Coborând spre eternul venin. Iubirea e latentă, Privirea e dementă, Te doare, te arde, te frământă... Te face să fii din nou...

Lumea e mare sau lumea e mică? Spun lucruri mari sau sunt doar gânduri de furnică? Pășesc încet din precauție sau de teamă? Să intru sau nu Să zbor sau să merg Pot oare să zbor? Și dacă pot,

Cand plangi sa te tina in brate Cand cazi sa te ridice Cand razi sa rada cu tine Si mereu sa te iubeasca bine. Cand fugi sa nu te opreasca, Si cand totul o sa fie negru, sa te mai