... e dimineață iar...

... e dimineață iar... nu, nu vreau să mă trezesc... repede repede mă invelesc cu ultima fărâmă de vis... ... aglomerație mare ... „următoarea oprire viața 232... peronul pe partea stângă-sus”... nu mă interesează... de fapt nu vreau să fiu în metroul ăsta. ...„urcați? coborâți?”, lângă mine se agită un ins c-o umbră-n loc de față... de ce atâta grabă? nici nu știi cine ești și vrei deja un nume?... eu cred că am să mai aștept... am urcat din greșeală și-am lăsat toate liniile frânte să-mi deseneze destinul spre nicâieri... ... da da, mai aștept până se revine la stația zero... ... eu nu vă opresc, puteți coborâ sau urca, cum doriți.... tot nicăieri ajungeți ... e dimineață iar...