în toamnă

... ploi repezi – lacrimi deșarte vânt rebel – revoltă târzie frunze pierdute – vise... ... fructe aproape perfecte rătăcesc în forme de timp sculptate într-o primăvară iertate de-o vară timidă refuzând împlinirea... ... ... și dacă florile-au adormit în căușul palmelor-vreme nu-i toamna crudă în asfințit e-o trecere doar, nu te teme...... ... întoarce-te! ... nu vorbeam cu tine, poți să-ți numeri pașii mai departe... spuneam așa, în vânt, spre albastrul difuz agățat de vârfurile copacilor... aceiași copaci din primăvară, din vară... din zilele toate trecute... ...da, poți să păstrezi liniștea din aleea ce ți-ai înrămat-o pe tălpi... e alegerea ta și parcul ăsta fremătând de toamnă e mare... atât de mare... ... să nu mă rătăcesc?!... n-am cum – m-am rătăcit deja, cu mult înainte de-a ști trecerea timpului prin mine... ... de fapt, cu mine vorbeam... să mă întorc la mine...