mărturisire

... mi-e greu să încep să scriu... în gând am tot „scris” de multe ori, de prea multe ori... și asta pentru că toate cuvintele mele nu știu să fie decât fragmente-vreme-timp-viață din inima mea... ... uf! ce învălmășeală stupidă... toate iluziile s-au înregimentat în poeme aritmice de filosofie verde cu tâmple încărunțite de temeri zgâriate de timp... da!... a fost ziua mea... m-am mai născut o dată naiv și tardiv, sau poate nu.... poate de data asta, din praful anost al cenușei existenței mele rătăcite s-au îndurat să se adune toate nuanțele de gri într-o pasăre Phoenix cu suflet de curcubeu... da! am nevoie de toate culorile să-mi vibreze în pereții de piatră ai lumii... e ciudat?! ... poate da, poate nu... dar e unica mea șansă... ... am să mai aștept câteva steiuri-priviri-gând să-și tocească ironiile în urma mea... și-apoi, iubind, în unda izvorului meu întreg n-am să mai las umbrele fricii să-mi schimbe visul puterii de-a fi...