Poezie
Iarnă
1 min lectură·
Mediu
Pe urmele de nea coboară zborul
Și fulgi de nisip planează în nări,
Sideful mă sufocă și iarba ființei
Se-mpiedică de gheața de albastru.
Și lupii gândului alunecă pe stârvuri,
Corbii cu aripile frânte mă ciugulesc,
Palmele îmi mângâie fruntea
Golită de sensuri, ce nu se mai zbat.
Turlele bisericilor mă-mpung în piept,
Aud clopotele chemării în adâncuri
Și cad imens în negru și Eu,
Unde nu mai răspund mirării mele.
De sub zăpada pământului,
De sub pământul zăpezii,
Rostesc o singură-ntrebare:
Sunt eu cel ce nu sunt?
001935
0