Poezie
Neantul nevrozei
1 min lectură·
Mediu
Dumnezeu mi-aruncă neantul orb,
Ce-l sorb nesimțind decât gust de praf cosmic,
Ce infim sunt, ce necurat ca rana Pământului,
Ce zeu neputincios, înlănțuit în valurile clipei surde.
Mă simt ca un vierme târându-mi leșul
Printre crepuscurile stelare ale Domnului,
Înlănțuindu-mi subconștientul cu oase,
Cu plăgi, cu neant avid de mine, de umbra-mi.
Cine e el? El e uitarea, ochii închiși, capul plecat.
Cine sunt eu? Eu sunt cărarea, spinii, aghiazma,
Sunt marea ce se zbuciumă nestinsă,
Sunt carnea ce se descompune-n rătăciri.
001.987
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Baubec Izzet
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Baubec Izzet. “Neantul nevrozei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/baubec-izzet/poezie/1812727/neantul-nevrozeiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.