Poezie

Exorcistul

1 min lectură·6 martie 2008

Mediu

Exorcistul

Exorcistul s-a scos pe sine din sine

Și a răspuns la marea întrebare:”Eu sunt,

Pe-un altar de raze ce se-ntrepătrund,

Tăcerea sfinxului, țipătul karmei.”

Cu dor, a voit să se topească-n soare,

Dar a înțeles: arhanghelul îi va sta în cale

Într-o mână cu 3, în cealaltă cu mister,

Într-un ochi cu timpul, în celălalt dogoare.

Dezamăgit s-a îngropat în crusta-i de gheață

Și și-a pus întrebarea: „ De ce aici? „

Lovindu-se în creștet cu al morții bici,

Cu încleștare ținându-se de lucruri, de gânduri.

În urletul zării la-nfiorat o voce:

„ Eu sunt în sine, cu sine, pentru sine,

Doar eu știu ce e rău, ce e bine,

Tu ești doar ființa ce-și caută negândul.”

002.380

Baubec Izzet. “Exorcistul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/baubec-izzet/poezie/1772138/exorcistul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.