Bataiosu Constantin Gabriel

Găndește-n șoaptă sa nu-mi intri-n vise, De vrei să stai la malul cerului cu mine; Și de vezi luna cum in cercuri tremurânde vine, Să o aprinzi, făclie ,peste bolțile deschise. De vrei să te

Adevărata mare se întinde între doua valuri, Nemărginită, și mai adâncă,decât însuși Universul Din ea se reflectă cerul, stelele,luna... și eu Nepătată de nici o corabie,limpede precum

Mă scutură noaptea-n simțiri Când somnul s-ascunde de mine Îmi cânta speranța deșarte măriri Când somnul nu vine Aspiră-mă vânt și mă du Mai sus decât orice cuvinte, De n-oi mai ști versul,

Sunt un copac Mă hrănește pământul Mă leagănă vântul Mă mângâie luna Mi-aprinde cununa Mă doboară furtuna Și mor Sunt un om Mă măsoară clipa Mă mistuie

Deschis-am poarta minții catre lumea fără noima. Mușcat-am cu nesaț din mărul otrăvit si blestemat, Și-ndată fostu-m-am cuprins de-o voluptate amară și diformă, Care facut-a greutatea crucii mele

Lumea-i o poză uitată de Dumnezeu, prin rafturi prafuite cu marginile-ngălbenite și diformă Pe semne I-a tremurat mâna când a facut-o de-atâta emotie părintească Cred că se uita la ea... din

Luna îmi pare așa hâdă și tristă În noaptea asta fără vânt, ca o secure Gata să-mi reteze aripile viselor Pâna și Dumnezeu cred că doarme la ora asta târzie din viatâ, dar oare visează și El?

E o veșnicie de cand m-am înrobit de-al vieții joc Și fără de odihna am dansat în jurul lunii ca un nebun cu iele amăgitoare si strigoi Și m-am iubit pe pat de stele cu întelepciunea