Poezie
TU soarele,EU marea…
1 min lectură·
Mediu
O mare tristă și involburată,
Se-agită-n valuri,fuge spumegând…
Nori negri,de furtună,greu o-apasă,
Și trăznete și fulgere arzănd…
Iar vântul rău și rece-o răscolește,
O-ntoarce,o alungă neîncetat;
Ea tremură,se-nvărte,amețește,
Își plânge doru-n zgomotos oftat!
Și nu-ncetează,spumegă,se-agită,
De ceva zile soarele-a pierit…
Se-neacă-n plans,e-așa nefericită
Unde se-ascunde soarele iubit?
Unde te-ascunzi tu,soare cald,cuminte?
Ce-n răsărit obrazu-i sărutai,
Ce-o mângâiai cu raza ta fierbinte,
Până-n apus,când fruntea-ți odihneai
Și-atunci cu șoapte galben-violete,
Îi desenai cu drag firave flori,
Cu praf de stele,razele-ți mărețe
Îi dezmierdau tot trupul,până-n zori!
Îi ofereai doar liniște și pace
Și o iubeai,o sorbeai din priviri,
Apoi natura te-a lăsat deoparte
Și-a semănat în ea negre simțiri…
TU,chip sublim,tu,SOARELE meu dulce,
Alungă-mi gândul negru,dă-l deoparte
După furtuna grea să-mi fii alături,
Să mă-ncălzești în astă lungă noapte!
Căci tu ești raza ce-mi aduce-n suflet,
Miresme,fin parfum de împlinire,
Dă-mi timp,dă-mi șansa să-ți arat prin fapte
Căci EU sunt MAREA,marea ta iubire!
001959
0