Poezie
Junghiul
1 min lectură·
Mediu
Junghiul
Mi s-a pus un junghi în umăr
și mă doare-afar’ din cale.
Parcă-mi spune: „Ai fost tânăr,
acum mergi mata la vale.”
Te-ai îndrăgostit de mine
și de mâna mea îți place.
Ba, de mă gândesc mai bine,
chiar și ceafa-mi te atrage!
Sper ca dragostea să-ți fie
ușuratică și seacă.
Nu c-așa mi-ar plăcea mie,
dar ce vine, mai și pleacă!
Și să nu îmi spui că mila
ne-ar uni pentru vecie.
Căci amorul cu de-a sila...
asta-i o ticăloșie!
002303
0
