Barbu Cristina

Mă uit cu talpa bocancilor la șine și te simt cum treci peste ele. Gheața nu te sperie, iar tu, sari din vagon pe iarba uscată de ger, care mi-a acoperit bocancii înghețați de mirare că încă

De-am ieși într-o zi să ne pierdem în ploaia transparentă!Goliciunea unui trup în veșminte de apă!o formă a fericirii pure...

Amalgam de membre lipsite de simțire, om fără rațiune rămas în bestiar... mișcarea-ți e lovire, suflarea-ți e amar în care trăiești, în care mă tragi. Și,înotand prin abis de durere mă

Plutesc pe valuri de mov, care mă poartă din verdele spiritului.Și mă întorc în tine, ploaie de griuri, care, deși te răsfeți cu albul luminii, mă învălui în tonuri închise ale

Ochi visători dansează în goliciune de ianuarie tăcut, când trupul unui fluture a înățat să țipe... Într-un cocon mut, aripi de gheață vibrantă se contopesc în sărutul unei vieți, ce fierbe-n

Claxonul unei mașini o trezește din coma amintirilor:\" Ce ai domnișoara?nu vezi pe unde mergi?\" \"Am fost aproape\", zâmbește ea.Privea asfaltul în care mișunau pietricele,când o umbră îi dansa

Corzi tremurânde de chitară își spun balada tristă. O mână,un glas, vibrează cu ele și te îndeamnă la meditație... spre nimicul ce îți aduce fericire, și ești nimic trăind în nimic...

O minte adormită, sau doar confuză, se scurge pe asfaltul rece, în ceața halucinantă a orașului. Pași indiferenți o zdrobesc, iar gheața nemiloasă le acoperă urmele. Tu, complice fără

trist, curgi printre corzi metalice... și țipi prin fumul ce te poartă spre minți însetate de tine. dar degete prevăzătoare te prind și te trezești aruncat în dansul bețelor. amețit, te

Buzele tale m-au purtat.Prin vânt, m-au suflat într-o chitară veche. Iar mâinile au știut să mă rupă cu mișcări delicate. M-am zdrobit de aer și am rămas praful care îți